Sari la conținut

Cursuri online pentru o parte dintre elevii Colegiului Național „Johannes Honterus”

cursuri-online-pentru-o-parte-dintre-elevii-colegiului-national-johannes-honterus

O clasă de a XII-a și jumătate dintr-a XI-a, de la „Honterus”, în online, după două cazuri de coronavirus


   O clasă de a XII-a și o jumătate dintr-o clasă de a XI-a, de la Colegiul Național „Johannes Honterus” sunt în online, pentru 14 zile, după ce două eleve au fost confirmate cu Covid 19.

„O elevă confirmată este din clasa a XI-a, cealaltă este din clasa a XII-a. Ambele au avut contact cu colegii lor. Cea de-a XI-a, cu jumătate de clasă care mergea la școală, drept pentru care cealaltă jumătate vine acum la școală, iar prima jumătate a rămas acasă, iar la clasa a XII-a, pentru că în scenariul galben, toată clasa a XII-a vine la școală, intră acum în online”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Brașov, Valentin Bucur.


   Cadrele didactice au respectat măsurile de siguranță sanitară, astfel că vor fi în continuare la catedră.


    În județ, în scenariul roșu, în întregime, continuă unități din Tărlungeni, Lunca Câlnicului și Șoarș. De joi, intră integral în online, unitățile din Drăguș, Hălchiu și Prejmer. Cum Lunca Câlnicului aparține de Prejmer, va rămâne, în continuare, în scenariul roșu. Practic, afectați sunt, în toate aceste unități, peste 3200 de elevi.

Comentarii

Ultimă oră