Sari la conținut

Premierul desemnat Victor Ponta a declarat, luni, că bugetarii vor primi de la 1 iunie salariile bugetarilor vor creşte cu 8%, restul de până la 15% urmând să fie acordat tot în cursul anului 2012, în luna octombrie sau noiembrie, după cum anunţă Mediafax. Ponta a precizat că restul de bani de până la 15% va fi primit de către bugetari în funcţie de rezultatele economice, dar cu siguranţă în cursul anului 2012, în luna octombrie sau în luna noiembrie. Ponta a precizat că ministrul propus pentru Finanţe, Florin Georgescu, a negociat o ţintă de deficit de 2,25% din PIB pentru 2012, adică o extensie de 0,35%, el subliniind că acest procent este mai mult decât suficient pentru a acoperi proiectele pe care guvernarea USL le consideră esenţiale. Victor Ponta a subliniat că deficitul nu va depăşi sub nicio formă procentul de 3% din PIB. Premierul desemnat a arătat că discuţia de luni dimineaţă cu delegaţia FMI, BM şi CE este o discuţie finală, el arătând că acordul de principiu a fost finalizat. Ponta a mai spus că, dacă Parlamentul va acorda votul de învestitură Guvernului, scrisoarea de intenţie va fi aprobată de către Executiv în prima şedinţă de marţi.

Comentarii

Ultimă oră