Sari la conținut
crin-antonescu-nu-se-retrage-din-viata-politica

Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat, marţi, că nu va ieşi din viaţa politică. Antonescu precizat că, de fapt, Traian Băsescu a fost demis în realitate de votul românilor. De asemenea, Antonescu a afirmat că atât el, cât şi membrii PNL vor respecta decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) privind referendumul din 29 iulie.

“Cursul procedurilor care urmează va fi parcurs, nimeni nu pune la îndoială respectarea hotărârii CCR. Considerăm hotărârea nedreaptă pentru că ignoră o majoritate reală a cetăţenilor care ar fi trebuit să constituie cvorumul. (...) CCR a refuzat să ia act că cel puţin peste 2 milioane de alegători români nu puteau figura în listele permanente şi nu puteau fi luaţi în calcul la cvorum (…)

Nu mă retrag din politică, pentru că Traian Băsescu a fost demis în realitate, pe fond, de majoritatea cetăţenilor români. (...) Astăzi rămân şi eu şi PNL în serviciul oamenilor care sunt nedreptăţiţi (...) care şi-au spus cuvântul şi care şi l-au spus copleşitor. Eu nu fug în faţa combinaţiilor de putere pe care Traian Băsescu le face”, a explicat Crin Antonescu, într-o declaraţie de presă la sediul PNL.

Comentarii

Ultimă oră