Sari la conținut

Corona Braşov a pierdut cu CFR Cluj.Un penalty cât un punct

corona-brasov-a-pierdut-cu-cfr-clujun-penalty-cat-un-punct

Corona Braşov a pierdut partida cu CFR Cluj din runda a şasea a Ligii lui Mitică şi rămâne cu un singur punct strâns în acest debut de campionat. Clujenii s-au impus cu scorul de 1-0, prin golul marcat de Ogbu. Neacşa a ratat o lovitură de la 11 metri în minutul 84.

Cu doar un punct strâns în primele cinci runde ale campionatului, Corona Braşov s-a deplasat la Cluj pentru partida cu CFR. Lipsa de profesionalism a unor oameni din conducerea clubului braşovean a făcut ca tehnicianul Nicolae Manea să nu se poată baza la jocul din Gruia pe Oscar Arce, Wilfried Kanon şi Gino Aguirre. Cei trei extracomunitari nu au permise de muncă pentru că oficialii Coronei nu au depus documentele necesare obţinerii lor. În aceste condiţii, Manea s-a văzut nevoit să improvizeze, deşi a pregătit meciul cu cei trei jucători titulari.
Clujenii au dominat prima repriză. După un început în care cele două echipe s-au anihilat, în minutul 12, CFR Cluj a avut prima ocazie de a deschide scorul. Ionuţ Rada a şutat din lovitură liberă, de la 30 de metri, dar Marc a reuşit să respingă în corner. În minutul 18, CFR a deschis scorul. Paul Batin a făcut ce a vrut cu Mădălin Martac, a pătruns în careul braşovenilor şi a centrat perfect pentru Ogbu, care a avut de îndeplinit o simplă formalitate. În minutul 21, Mincă a degajat greşit, mingea a ajuns la Olariu, dar şutul mijlocaşului braşovean a fost reţinut de goalkeeperul care a trecut şi pe la FC Braşov. Trupa lui Petre Grigoraş a continuat să domine întâlnirea disputată pe un teren greu, îmbibat de apă, dar nu şi-a mai creat oportunităţi de a înscrie până spre finalul reprizei. În minutul 41, Paul Batin a reluat cu capul o centrare a lui Camora, dar Marc a reuşit să respingă în corner. Un minut mai târziu, Neacşa a tras de la 20 de metri, cu piciorul drept, mult pe lângă poarta clujenilor. Cu un minut înainte de pauză, Voiculeţ şi Deac au făcut şah mat apărarea celor de la Corona, dar Martac a respins foarte bine centrarea lui Deac. În minutul 45, după o gafă a lui Dumitru, Deac a şutat de la 15 metri, dar Damian a reşit să se interpună şi a respins balonul, astfel că la cabine s-a intrat cu CFR în avantaj de doar un gol, scor 1-0.
Mincă a salvat punctele CFR-ului. În debutul reprizei secunde arbitrul întâlnirii a reparat greşeala făcută în debutul jocului când a uitat de momentul de reculegere ţinut în memoria lui Costică Ştefănescu. Oficialii din Gruia au stins şi reflectoarele de la instalaţia de nocturnă pentru a marca acest moment. În minutul 51, centrarea lui Deac a fost reluată de Ogbu dar Marc a fost la post şi a reţinut fără probleme. Opt minute mai târziu, Martac i-a aşezat foarte bine o minge lui Braganca, însă şutul portughezului a trecut mult peste poarta apărată de Mincă. În minutul 64, Batin a făcut o cursă foarte bună pe partea dreaptă, a centrat pentru Deac, dar şutul mijlocaşului clujean a trecut peste poarta lui Marc. În minutul 70, Costea a centrat din stânga, dar şutul lui Deac a fost blocat în ultimul moment de Burlacu. Patru minute mai târziu, Juao Marcos a trimis un şut centrare care a trecut prin faţa porţii apărate de ex-stegarul Mihai Mincă. În minutul 78, Traian Marc, cel mai bun fotbalist al Coronei, reuşeşte să respingă în corner un şut deviat al lui Voiculeţ. În minutul 82, Chirciu trimite cu capul peste poarta lui Mincă, după o centrare bună a lui Neacşa. Două minute mai târziu, Dâlbea şutează de la 30 de metri din lovitură liberă şi Mincă scoate din vinclu. În acelaşi minut, centralul Găman acordă lovitură de la 11 metri pentru Corona după un henţ a lui Rada. Neacşa a executat prost şi Mincă a reuşit să reţină. În minutul 86, Marc şi-a mai salvat odată echipa, respingând din situaţie de unu la unu cu Tade. În minutele de prelungire, Corona a presat mai mult şi putea obţine un punct, dar imprecizia jucătorilor braşoveni a făcut ca tabela să rămână neschimbată.      

Comentarii

Ultimă oră