Corona Wolves Brașov a început cu stângul semifinala Ligii Naționale de hochei pe gheață. În primul meci al seriei, ce se desfășoară după sistemul cel mai bun din cinci partide, „lupii” au pierdut pe terenul campioanei en-titre, Dunărea Galați cu scorul de 4-3 (3-0, 0-1, 0-2, 0-0, 1-0), după executarea loviturilor de departajare.

Meciul a început extrem de prost pentru trupa condusă de Otto Kerestezs. După doar trei minute scurse din prima treime, Galațiul conducea cu 1-0, după reușita lui Vitalii Donika. Antii Ojanen a mărit avantajul gazdelor în minutul 15, iar după alte două minute s-a făcut 3-0 pentru gălățeni după golul semnat de Dmytro Nimenko. Brașovenii au început cursa de urmărie în repriza secundă, iar Fodor a redus din handicap după pasa lui Virag. În ultima treime „lupii” și-au continuat asediul la poarta veteranului Viorel Radu, un goalkeeper în vârstă de 46 de ani, și au reușit să mai puncteze de două ori. Mai întâi Zsombor Balazs a punctat din pasa lui Csaba Nagy, pentru ca Tivadar Petreș să restabilească egalitatea profitând de o superioritate numerică. La finalul timpului regulamentar tabela arăta scorul de 3-3, astfel că s-a intrat în prelungiri. Cum în timpul suplimentar cele două echipe nu au găsit drumul spre gol, s-a trecut la executarea loviturilor de departajare. Pentru Corona Wolves Brașov a înscris Fodor, în timp ce Petreș și Marton nu au reușit să treacă pucul de Viorel Radu. De partea cealaltă Ojanen și Pal l-au învins pe Zoltan Toke și astfel Galațiul a câștigat primul meci al seriei. A doua partidă din semifinală va avea loc astăzi de la ora 18.30, la Galați.

În primul joc din cealaltă semifinală, Sport Club Miercurea Ciuc a învins Steaua București cu scorul de 6-3 (0-1, 3-2, 3-0). Pentru gazde au marcat Dyadyushko și Tambjevs de câte două ori, Alecseev și Ozols, în timp ce pentru Steaua au punctat Timaru, Borisenko și Andriy Butochnov. Meciul doi dintre Sport Club și Steaua se va disputa astăzi de la ora 18.30 la Miercurea Ciuc.