Un copil a fost lovit de un autoturism, în această după-amiază, pe strada Barajului din Săcele, județul Brașov. La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD și unul de la Ambulanță in aceasta dupa-amiaza.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, mr. Ciprian Sfreja, copilul în vârstă de 12 ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarat decesul său.
Accidentul a avut loc pe DN 1A, în zona cartierului Gârcini. Un conducător auto în vârstă de 20 ani a surprins și accidentat pietonul. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0, conform purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Brașov, agent Nadia Olaru.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele și împrejurările producerii accidentului.