Sari la conținut

Direcţia Sanitar Veterinară Braşov şi-a trimis inspectorii la verificări în spaţiile agro-alimentare din oraş. Aproape toţi comercianţii, indiferent de domeniul de activitate, au fost controlaţi. Nereguli majore nu s-au descoperit, însă în unele cazuri s-au dat avertismente şi s-au aplicat şi amenzi. În Piaţa Astra, de exemplu, proprietarul unei măcelării va trebui să plătească o amendă de 600 de lei pentru că medicii sanitar veterinari au găsit nereguli la capitolul igienă. Din aceeaşi cauză s-a dat un avertisment şi la o brutărie, pentru că vânzătorii serveau clienţii fără să folosească mănuşi. Mici nereguli s-au descoperit de altfel şi în Piaţa Dacia. Câţiva comerciaţi de brânzeturi au fost sancţionaţi pentru că nu s-au prezentat la laboratorul Direcţiei Sanitar Veterinare Braşov pentru a-şi analiza produsele puse la vânzare. În rest, majoritatea comerciaţilor îşi desfăşurau activitatea cu toate actele în regulă. Controalele vor continua pe toate perioada sezonului cald. Inspectorii DSV vor verifica provenienţa, documentele de înregistrare dar şi condiţiile de păstrare a produselor, mai ales a celor perisabile.

Comentarii

Ultimă oră