Sari la conținut

Consorţiu public-privat pentru ridicarea nivelului vieţii culturale în Braşov

consortiu-publicprivat-pentru-ridicarea-nivelului-vietii-culturale-in-brasov

Consorţiul Cultural 'Corona', primul din România care reuneşte instituţii publice şi non-guvernamentale, a luat fiinţă la Braşov, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, directorul Muzeului 'Casa Mureşenilor', Valer Rus. 'Discuţiile au început încă din anul 2012 apoi, în anul 2013, am reuşit să facem un calendar lunar al evenimentelor culturale împreună cu alţi reprezentanţi ai instituţiilor de cultură din Braşov şi astfel, treptat, treptat ne-am dat seama că există multe idei, că putem construi ceva împreună în acest domeniu şi aşa ne-a venit ideea acestui Consorţiu cultural. Acesta reprezintă de fapt dialogul între toţi cei care produc cultură, sunt creativi în Braşov', a precizat, la rândul său, Steffen Schlandt, reprezentantul Bisericii Evanghelice din Braşov, scrie agerpres.ro. Braşovenii, turiştii, studenţii care învaţă în Braşov merită să aibă o imagine cât mai clară a tot ce se întâmplă din punct de vedere al evenimentelor culturale în Braşov, a subliniat, de asemenea, reprezentantul Universităţii 'Transilvania' prof. Adrian Lăcătuş.

Membrii fondatori ai Consorţiului Cultural 'Corona': sunt Universitatea 'Transilvania', Biserica Evanghelică, Biblioteca Judeţeană 'G.Bariţiu', Teatrul Dramatic'Sică Alexandrescu', Teatrul Arlechino, Muzeele de Etnografie, de Artă şi Casa Mureşenilor, Asociaţia Kunstadt, Asociaţia Forum Arte şi Agenţia de Dezvoltare Durabilă a judeţului Braşov, iar membri asociaţi sunt Fundaţia Prima Şcoală Românească, Ordinul Arhitecţilor Braşov, Agenţia Metropolitană Braşov, Liceul de Muzică 'Tudor Ciortea', Asociaţia Culturală Museion şi Centrul Cultural Reduta.

SURSA: economica.net

Comentarii

Ultimă oră