Concentraţie mare de vedete anul acesta, invitate să ţină concerte pentru Sărbători, la Braşov. Anul acesta vom avea spectacole şi în zilele de Crăciun şi de Revelion.

   După ce în 8 decembrie, au fost deschise pârtiile din Poiana Braşov, în 23 decembrie este programată şi „deschiderea oficială” a sezonului de schi. Evenimentul „Crăciun cu bucurie” este organizat de Primăria Braşov, în parteneriat cu Asociaţia de Turism Poiana Braşov. Organizatorii au anunţat că vor fi coborâri cu torţe pe pârtia Bradul şi se vor desfăşura concursuri, premiile fiind vouchere sau sky-pass-uri. Nu vor lipsi nici concertele, doi dintre artiştii confirmaţi până acum fiind Mateo şi Corina.

  Începînd din 17 decembrie, Centrul Civic va deveni un punct fierbinte al distracţiei de Sărbători în Braşov.

 În Centrul Civic, vom avea ocazia să îi vedem live, cântând în concerte în aer liber pe Carla’s Dream, Lora, Compact, Viţa de Vie, Vunk.

 În această perioadă a sărbătorilor, între 17 - 27 decembrie, Centrul Civic va deveni unul dintre principalele puncte de atracţie ale oraşului nostru, cu concerte, cinema 7D, realitate virtuală, dar şi întâlniri cu un robot adevărat, Nox The Robot, dar şi cu Moş Crăciun.

Totul va fi plătit de o reţea de retail din oraş, care va marca astfel inaugurarea celui de al 500-lea magazin al reţelei.

 Sâmbătă, 17 decembrie, de la ora 19.30, pe scena din Centrul Civic va evolua Carlas’s Dream. Distracţia va începe însă de la ora 14.00, cu muzică şi concursuri. De asemenea, la ora 18.00, invitată să întreţină atmosfera este Lora.

  Iar duminică, pe 18 decembrie, de la ora 18.00, invitaţi speciali vor fi Compact şi Viţa de Vie.

  În perioada 19 – 22 decembrie, în intervalul 18.00 – 20.00, în Centrul Civic va fi muzică cu DJ, dar şi o serie de concursuri, de desen, dar şi de grafftti, precum şi şedinţe de face painting pentru cei mici.

    Iar Sărbătoarea Crăciunului vine cu concerte cu savoare: Aurel Tamaş ne va cântă în ajun, Loredana şi Horia Brenciu de Crăciun!

  Tot în cadrul evenimentului din Centrul Civic, pe 23 decembrie, invitaţi speciali sunt Les Elephants Bizzares şi Vunk, iar seara de Ajun va fi dedicată muzicii populare, urmând să concerteze Aurel Tămaş, Mariana Ionescu Căpitănescu, Haiducii şi Ion & Romania.

  Pentru prima zi de Crăciun, 25 decembrie 2016, sunt anunţate din nou nume sonore, cum ar fi Loredana şi trupa Alb & Negru, iar pe 26 decembrie va veni rândul celor de la Bosquito şi a lui Horia Brenciu să concerteze la Braşov.


    Seria evenimentelor de sărbători din Braşov va culmina pe 31 decembrie, în Piaţa Sfatului, cu un concert organizat de Primăria Braşov, susţinut de DJ Project, Anna Lesko şi Trupa Coco, dar şi cu un foc de artificii.


 Sursa: bzb.ro