Ca urmare a unor fotografii apărute pe un grup de Facebook, legate de deversarea directă în Timișul Sec a apei uzate din vidanjele Companiei, reprezentanții instituției fac precizări.


În fotografii este prezentat unul dintre căminele de vizitare, paralel cu Timișul Sec care aparține de Colectorul “I” de apă uzată/menajeră și este localizat în zona REMAT. Acea vindanjă a Companiei Apa a deversat apa menajeră în punctul de colectare special amenajat, iar de acolo apele uzate sunt transportate în Stația de Epurare Brașov unde sunt tratate, printr-un proces complex, în 3 trepte – mecanică, biologică și chimică și ulterior redate naturii, în pârâul Ghimbășel.

 

Apa epurată este analizată zilnic în laboratoare și corespunde standardelor cerute de legislația de mediu iar vidanjele sunt descărcate numai în punctele de colectare special gândite pentru această activitate.

 

Fotografiile apărute au fost publicate și distribuite fără a prezenta și punctul de vedere al Companiei, care ar fi fost lămuritor.