Sari la conținut
cirstea-a-fost-eliminata-de-la-roland-garros

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de Veronica Cepede Royg (Paraguay), cu 6-1, 6-3, în ultimul tur al calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Șlem al anului. Cîrstea (25 ani), aflată pe locul 145 în clasamentul WTA, va primi 12.000 de euro și 30 de puncte WTA, după acest eșec, la primul său meci cu Cepede Royg (23 ani), aflată pe locul 174 în ierarhia mondială. Ana Bogdan a fost învinsă în primul tur preliminar de Patricia Țig, în timp ce aceasta a fost întrecută în turul al doilea de Shahar Peer. România va avea cinci jucătoare pe tabloul principal de simplu: Simona Halep, a treia favorită (o va avea ca adversară pe rusoaica Evghenia Rodina), Irina Begu, cap de serie nr. 30 (va juca împotriva americancei Bethanie Mattek-Sands), Alexandra Dulgheru (contra americancei Nicole Gibbs), Monica Niculescu (cu Carla Suarez Navarro) și Andreea Mitu (împotriva franțuzoaicei Alize Lim).

Sursa: Agerpres

Comentarii

Ultimă oră