Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din cauza unui accident în care au fost implicate trei autoturisme, circulaţia auto pe DN1 Codlea – Făgăraş este blocată, la aceasta ora, pe ambele sensuri la kilometrul 194+350 de metri, în zona localităţii braşovene Vlădeni. Conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri prezenţi la faţa locului.

 

UPDATE. Traficul in zona a fost blocat timp de o ora. În urma impactului dintre cele trei masini patru persoane au fost rănite uşor - şoferul vinovat de producerea accidentului, un pasager din dreapta acestuia şi două persoane din cea de-a doua maşină care circula regulamentar din sens opus. Reamintim ca un sofer care se îndrepta dinspre Braşov spre Făgăraş, nu a respectat conditiile de drum, a intrat pe contrasens si s-a ciocnit cu două autoturisme care circulau din sens opus.