Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA a anunţat că au fost finalizate lucrările de reparaţii pentru ridicarea restricţiilor de viteză executate pe fir II, între staţiile Timişu de Sus - Dârste, judeţul Braşov.

  Sursa de finanţare a lucrărilor, în valoare de 447.000 lei, a fost asigurată din fonduri proprii ale companiei.

    „În cadrul programului de reparaţii, derulat pe intervalul de staţii Timişu de Sus - Dârste, firul II, km 156+727-158+088, s-au executat lucrări de înlocuire a aproximativ 800 de traverse de lemn cu traverse din beton şi lucrări de buraj tehnologic pe întreaga zonă, care cuprinde cinci curbe cu raze de 260 m - 300 m şi declivităţi de până la 27‰”, ne-a precizat Oana Brânzan, purtător de cuvânt CFR.