Sari la conținut

Cetate antică, restaurată greşit cu 16 milioane de euro, scoasă de pe lista UNESCO

cetate-antica-restaurata-gresit-cu-16-milioane-de-euro-scoasa-de-pe-lista-unesco

Cetatea Capidava din judeţul Constanţa, fost centru fortificat geto-dac şi apoi castru roman, a fost greşit restaurată, astfel încât la ora actuală nu mai corespunde criteriilor de autenticitate şi integritate definite de UNESCO.

Dezvaluirea a fost făcută joi pe pagina de Facebook a Ministerului Culturii.

"Ministerul Culturii face toate demersurile necesare pentru a stabili cum se poate remedia situaţia constatată la cetatea Capidava şi pentru a preveni astfel de situaţii în viitor", informează sursa citată.

Declaraţia Comisiei Naţionale Limes cu privire la autenticitatea şi integritatea cetăţii antice Capidava, restaurată printr-un proiect specific finanţat cu fonduri europene, este absolut devastatoare.

In document se precizează că la data de 1 octombrie câţiva dintre membrii comisiei au efectuat o vizită de monitorizare a cetăţii Capidava, constatând astfel, "cu deosebită îngrijorare", că lucrarile efectuate anul trecut în vederea conservării, restaurării şi punerii în valoare a vestigiilor antice au afectat semnificativ cetatea.

Specialiştii au constatat ca fazele istorice nu mai sunt lizibile, iar calitatea lucrărilor este "cel puţin discutabilă", mai ales în cazul turnurilor cetăţii, unde a fost folosită o tehnică diferită de cea originală, "fiind încă vizibilă umplutura dintre paramente, din piatra de cariera si ciment".

sursa: ziare.com

Comentarii

Ultimă oră