Sari la conținut

Planuri pentru Centrul de Agrement Brașov: deschis de Primărie, închis de DSP Brașov

centrul-de-agrement-brasov-deschis-de-primarie-inchis-de-dsp-brasov

Pe bicicleta de la sala de fitness este voie, dar pe peretele de cățărare de la „Agrement”, nu!

Primăria Brașov a anunțat joi dimineața deschiderea Centrului de Agrement din Poiana Brașov, asta cu respectarea mai multor reguli anti-COVID.


    Deschiderea era programată la ora 12.00, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat, după ce Direcția de Sănătate Publică a spus că nu se poate.


    Primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat că decizia de deschidere a centrului a fost luată în baza prevederilor legale prin care s-a permis deschiderea sălilor de fitness. „Noi am luat în calcul aceste prevederi legale. De asemenea, am solicitat un punct de vedere de la Direcția de Sănătate Publică Brașov, chiar dacă nu era obligați să cerem acest lucru. Printr-o adresă scrisă, Direcția de Sănătate Publică ne-a comunicat faptul că nu putem deschide Centrul de Agrement, iar noi am respectat această decizie”, a explicat primarul Brașovului

Ce măsuri anti-COVID au fost pregătite la Centrul de Agrement

Inițial, Primăria Brașov a anunțat deschiderea a patru piste de bowling, două mese de biliard, patru mese de tenis de masa, zona pentru minigolf și peretele de escaladă.

Pentru a se preveni răspândirea noului coronavirus, la intrarea în centru ar fi urmat să se facă un triaj epidemiologic (controlul temperaturii și interzicerea accesului persoanelor cu o temperatură mai mare de 36 de grade Celsius). De asemenea, pentru toate persoanele aflate în centru era instituită obligativitatea purtării măștii de protecție, iar pentru dezinfectarea mâinilor, clienții aveau la dispoziție dispensere cu substanțe speciale.

Pe pistele de bowling, la mesele de tenis de masă și la cele de biliard ar fi trebuit să fie permis accesul la maxim patru persoane. În schimb, la terenul de minigolf și la peretele de cățărare aveau acces maxim șase persoane.

Tot pentru a se preveni răspândirea coronavirusului, ar fi urmat să se dezinfecteze suprafețele de contact, conform unul grafic bine stabilit.

Reamintim că în urma unor recomandări transmise de Direcția de Sănătate Publică Brașov, autoritățile locale au decis să nu deschidă creșele și grădinițele din oraș.

Comentarii

Ultimă oră