Sari la conținut

Celebra "fată afgană" apărută pe coperta National Geographic în 1985, arestată în Pakistan

celebra-fata-afgana-aparuta-pe-coperta-national-geographic-in-1985-arestata-in-pakistan

"Fata afgană" cu ochi verzi pătrunzători al cărei chip apărut în 1985 pe coperta revistei National Geographic a devenit una dintre cele mai cunoscute fotografii din lume a fost arestată în Pakistan pentru falsificare de acte, au declarat surse oficiale, relatează DPA.

Sharbat Gula, supranumită "Mona Lisa a războiului din Afganistan" datorită fotografiei realizate de Steve McCurry, a fost arestată din locuința ei din orașul pakistanez Peshawar (nord-vest), a declarat un reprezentant al poliției. Gula a fost acuzată că a obținut cetățenie pakistaneză prin falsificarea unor documente și riscă până la șapte ani de închisoare dacă se va dovedi că este vinovată, a precizat sursa citată.

Familia Gula a fugit în Pakistan împreună cu mii de familii afgane atunci când forțele sovietice au invadat Afganistanul în 1979.

McCurry a fotografiat-o pe Sharbat Gula în decembrie 1984, pe când fata avea 12 ani și se afla într-o tabără de refugiați la granița dintre Afganistan și Pakistan. Fotografia ei a apărut pe coperta National Geographic în luna iunie 1985 și a fost utilizată intens pentru mediatizarea situației dificile a refugiaților.

McCurry nu i-a aflat atunci numele și în ciuda călătoriilor repetate în regiune nu a reușit să o găsescă. În cele din urmă, fotograful a găsit-o 17 ani mai târziu, în 2002, în Peshawar.

sursa: agerpres.ro

Comentarii

Ultimă oră