Cărţile funciare din Braşov vor fi digitalizate de compania Teamnet International, aceasta câştigând licitaţia organizată de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru digitalizarea cărţilor funciare din 9 judeţe, printre care se numără şi Braşovul, scrie bizbrasov.ro. Contractul ridicându-se la 212,4 milioane lei, TVA inclusă (46,9 milioane euro) în patru ani, oferta fiind cu un ban sub valoarea estimată de instituţie. La licitaţie au mai depus oferte UTI Grup şi Romanian Soft Company. Oferta Teamnet International a fost depusă în consorţiu cu XOR IT Systems şi Free Dreams, precum şi Star Storage şi Intrasoft Internaţional, conform datelor www.e-licitatie.ro. Contractul, care include trei loturi, presupune crearea unei baze de date digitale din cărţile funciare pe hârtie ce există la oficiile ANCPI din judeţele Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Caraş-Severin, Harghita, Mureş şi Timiş.


CITEȘTE MAI MULTE PE: bizbrasov.ro