La Aro, vinuri de la „ mama lor” În 1939, crème de la crème în materie de restaurante a devenit Aro, care făcea parte din complexul hotelier Aro, proiectat de către arhitectul Horia Creangă, nepotul îndrăgitului povestitor din Humuleşti. Restaurantul Aro a devenit un simbol al gastronomiei şi al divertismentului de înaltă clasă. Seara, cânta orchestra condusă de Jean Sibiceanu. Profesorul braşovean Dimitrie Cazacu îşi aduce aminte cât de bine se prepara peştele la Aro, dar nu uită nici azi de ghiveciurile, musacalele sau tocăniţele de aici. Inspiraţia culinară venea de la celebrul Capşa din Bucureşti. Dată fiind calitatea serviciilor, şi preţurile erau pe măsură, dar totuşi, nu de speriat. Un profesor, de exemplu, nu-şi permitea să mănânce în fiecare zi la celebrul Aro, dar în ocaziile în care o făcea, nu sărăcea. Vinul pentru clienţi venea direct din pivniţa hotelului, care îşi ademenea muşterii cu anunţuri în ziare: „Pivniţele Aro care primeau vinuri de la,,, mama lor,, aveau deviza :,Pentru sănătatea şi economia dumneavoastră , încercaţi vinurile noastre!,,
Şi Casa Sfatului adăpostea odinioară, în pivniţă, o vinotecă extrem de apreciată. Modelul a fost preluat din Austria, unde erau vestite aceste Rathauskeller. Vara, în subsol era întuneric şi răcoare, iar aburii vinului pluteau în aer. Mai greu le era clienţilor când ieşeau la lumină şi căldură. Pământul începea să se învârtă cu cei care au uitat măsura.
• Tuzlama regală, la Ursu
Lângă Aro, pe colţ cu actuala stradă Mureşenilor ( în superbul palat Czell) se afla un alt local căutat- Ursu. Era un restaurant elegant, care avea însă şi o braserie, unde era deschis de la 5-6 dimineaţa. Cheflii de la alte cârciumi care închideau în zori veneau cu sufletul la gură la Ursu, pentru a se drege cu ciorbă de potroace. De la ora 7, era gata şi ciorba de burtă, iar pe la 8 se puteau ghiftui cu celebra tuzlama regală-bucăţi fragede de burtă în sos cu smântână şi usturoi. Profesorul Dimitrie Cazacu şi-l aminteşte pe patronul de la Ursu, Nicu Cătănoiu, ca fiind un om jovial ce vorbea cu toţi clienţii, trecea pe la masa fiecăruia şi lăuda meniul zilei. Nu ezita să ciocnească un pahar cu vin cu vreun muşteriu fidel. Peste drum, la parterul clădirii de azi a Rectoratului era un alt local de prestigiu- Transilvania. Aici îşi organizau nunţile românii. Clădirea (ridicată în 1902 ) care azi găzduieşte Muzeul de artă a aparţinut Asociaţiei meseriaşilor germani. Şi cum, după o întâlnire a meseriaşilor, era binevenit un chef, la parter era un restaurant vestit pentru concursurile de băut bere. Uneori, se chema ambulanţa pentru a duce la spital un concurent care se „delecta” cu atâta bere, încât nu mai putea să se mişte. (Elena CRISTIAN)
){kind=link}