Sari la conținut

Căldura nu strică planurile turiștilor. Se schiază bine în Poiana Brașov și Predeal

caldura-nu-strica-planurile-turistilor-se-schiaza-bine-pe-partiile-din-poiana-si-predeal-

Chiar dacă temperaturile au crescut în ultimele zile, se schiază în continuare în condiții foarte bune pe pârtiile din Poiană și din Predeal, ne anunță administratorii domeniului schiabil.

„Condiţiile sunt foarte bune, iar stratul de zăpadă măsoară între 70 şi 100 de centimetri. Se schiază din vârful Masivului Postăvarul până la baza muntelui fără probleme. Mijloacele de transport pe cablu sunt funcţionale. Cred că va fi un weekend destul de aglomerat în staţiune. Mai avem puţin şi ne apropiem de două milioane de treceri pe la turnichetele mijloacelor de transport pe cablu. De la jumătatea săptămânii viitoare, este posibil ca în Poiană să înceapă să ningă din nou, după cum arată prognozele, aşa că este posibil să se schieze în Poiana Braşov şi în luna aprilie”, a precizat Dorin Drăgoi, reprezentant al administrației domeniului schiabil din Poiana Braşov.

La Predeal, stratul de zăpadă de pe pârtii măsoară peste 60 de centimetri. „Se schiază în condiţii foarte bune, iar instalaţiile de transport pe cablu, telescaunul şi teleschiul, funcţionează. Programul acestora este până la ora 19.00, cu excepţia zilei de duminică, atunci când instalaţiile de transport pe cablu funcţionează până la ora 17.00.

Cei care ajung vineri şi sâmbătă la Predeal, pe pârtia Clăbucet, vor putea asista la Cupa Arhitecţilor la schi alpin, faza naţională.

De asemenea, pe pârtia Clăbucet, în fiecare week-end, până la încheierea sezonului 2017-2018, se organizează Winter Snow Fest şi Kids Snow Fest, la care se oferă şi premii”, a declarat directorul Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică Predeal, Marius Cătălin Câmpeanu.

Comentarii

Ultimă oră