Sari la conținut

Bucătar brașovean medaliat de 4 ori la o la competiție gastronomică în Mongolia

bucatar-brasovean-medaliat-de-4-ori-la-o-la-competitie-gastronomica-in-mongolia

Bogdan Silochi (36 de ani), de la Restaurantul Ceasu’ Rău din Brașov, unul dintre tinerii chefi ai Sergiana Grup, care a participat la competiția gastronomică internațională „Chinggis Khaan’s Challenge Cup 2019”, de la Ulan Bator, Mongolia, s-a întors acasă cu mai multe medalii, obținute atât în probele individuale, cât şi în competiţia pe echipe.

Astfel, Bogdan Silochi a obţinut 4 medalii în concursul individual: bronz, la categoria carne de porc, şi alte 3 medalii de argint, câte una la fiecare dintre categoriile: pui, peşte şi paste.


   „La concurs, după mine, ăsta a fost atuul nostru, alături de modul în care ne organizam lucrul; juriul a avut printre principalele criterii gustul, iar noi dăm gust bun mâncării”, a spus Bogdan Silochi, citat de modernbuyer.ro.

El a adunat 15 ani petrecuţi în bucătăria de la Ceasu’ Rău, locul în care spune că a învăţat meserie. Tot el spune că pasiunea e importantă în tot ce faci, însă toate abilităţile pălesc în faţa capacităţii de a te conecta la evoluţia actuală.


   „Am devenit membru A.C.E.E.A. (Asociaţia Culturală Euro Est Alternativ), iar participarea la competiţia din Mongolia a fost experienţa care m-a convins că asta e calea: să cunoşti oameni interesanţi, să fii deschis pentru experienţe de acest nivel” – a mărturisit Bogdan, la câteva zile de la întoarcerea de la Ulaanbaatar (Ulan Bator).


   Astfel, cea mai importantă realizare a fost faptul că a fost selectat în echipa de bucătari care a concurat în numele României și care s-a clasat a doua în competiţia celor 21 de echipe reprezentative. La competiția care a avut loc în iunie au participat 720 de competitori grupaţi în 20 de categorii. România a fost reprezentată de echipa A.C.E.E.A (Asociaţia Culturală Euro Est Alternativ).

Comentarii

Ultimă oră