După două succese obţinute în weekend la Braşov, echipa antrenată de Aurelian Georgescu a pierdut prima partidă de la Bucureşti, scor 6-8, pentru ca în al doilea joc să se impună clar, cu scorul de 11-6, şi să termine astfel pe podium sezonul competiţional 2017-2018.
Potrivit antrenorului echipei Corona Sportul Studențesc, Aurelian Georgescu, în al doilea meci de la Bucureşti băieţii au intrat mult mai determinaţi în apă. Au jucat foarte bine în apărare, în atac nu s-au grăbit, iar scorul final reflectă exact ceea ce s-a petrecut pe toată durata partidei.
Tehnicianul a recunoscut că și-ar fi dorit mai mult în acest sezon, el sperând la o prezență în finala mare a campionatului, dar lipsa de experienţă a fost unul din factorii importanţi care au împiedicat echipa să se bucure de o astfel de reuşită.
Fii primul care posteaza un comentariu la articolul Bronz pentru Corona Sportul Studențesc.
Nume
Comentariu