Sari la conținut

Braşovul va avea radioterapie în secţia de oncologie a Spitalului judeţean

brasovul-va-avea-radioterapie-in-sectia-de-oncologie-a-spitalului-judetean

Senatorul liberal Marius Neculoiu a primit asigurări în acest sens de la ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, după o discuţie pe care au purtat-o în această săptămână.

Acceleratorul de particule va fi instalat în buncărul pe care Consiliul Judeţean s-a angajat că îl va construi în clădirea de la Mârzescu. Braşovul are nevoie de un nou spital, ţinând cont că Judeţeanul a fost construit în sistem pavilionar, însă nu sunt prea multe şanse să se întâmple acest lucru prea curând. Însă liberalul braşovean Marius Neculoiu speră ca din bani europeni să poată fi realizat totuşi acest obiectiv. Până atunci, însă, apreciază continuarea lucrărilor de reconstruire a principalului spital din judeţ. „100%, anul viitor va fi gata acest proiect şi vom avea un Spital Judeţean, din păcate subdimensionat, pentru că se vor pierde nişte paturi cu această modernizare, dar nu numărului de paturi este important, ci rata de utilizare a patului şi maniera în care este manageriat un spital cu paturi mai puţine”, a declarat Marius Neculoiu, senator PNL.  Neculoiu consideră că pe acest sistem funcţionează şi spitalele europene.  Neculoiu anunţă că, cel puţin pentru Oncologie, Ministerul va aloca bani anul viitor. „Practic, singurul lucru care ar trebui suportat de Ministerul Sănătăţii este acceleratorul de particule, ca să putem avea radioterapie şi la stat. Am discutat cu dl. Ministru Eugen Nicolăescu şi în bugetul de anul viitor va fi prins acel accelerator”, a mai spus Marius Neculoiu, senator PNL. Pentru reînfiinţarea secţiei de Oncologie se va implica şi Consiliul judeţean, care va construi buncărul în care va funcţiona acceleratorul de particule. Valoarea acestuia este de aproximativ două milioane de euro.

Comentarii

Ultimă oră