Sari la conținut

Braşovul şi Branul, prezentate publicului britanic

brasovul-si-branul-prezentate-publicului-britanic

România apare din nou în prim plan la televiziunea britanică BBC într-un material de promovare turistică. Jurnalistul britanic Michael Portillo, fost politician, străbate România cu trenul, în noua serie de documentare “Great Continental Railway Journeys”.

În călătoria sa, britanicul se folosește de ghidul turistic „Continental Railway”, editat în 1913 de George Bradshaw. Acesta prezintă cele mai importante destinații turistice europene ale vremii, unde se putea ajunge pe calea ferată. Printre acestea se află și România, țara lui Dracula și una dintre tinerele națiuni ale anilor 1900.

Călătoria lui Michael Portillo pornește de la poalele Tâmpei, unde este remarcat centrul istoric și farmecul urban transilvănean.

Este prezentat şi Castelul Bran, dar şi rezervaţia de urşi de la Zărneşti, unică în Europa. Trece în revistă admirativ Castelul Peleş, una dintre primele astfel de clădiri din lume care avea, în anii 1900, încălzire centralizată, aspirator și tavan retractabil electric.

Tot cu trenul, Portillo ajunge apoi la Ploiești unde primește detalii despre prima rafinărie de petrol din lume, construită în România, iar apoi vizitează capitala unde stă de vorbă cu violonistul Alexandru Tomescu, deţinătorul viorii Stradivarius, despre George Enescu.

În partea a doua a documentarului, este prezentată povestea Cazinoului din Constanța, locul unde s-a scris istoria diplomației româno-ruse în anii premergători Primului Război Mondial, și apoi Portul Constanța, unde se află cele mai mari silozuri de grâne din Europa.

Comentarii

Ultimă oră