Sari la conținut

Brașovul, „introdus” în clipul de promovare a României al Ministerul Turismul

brasovul-introdus-in-clipul-promovare-a-romaniei-al-ministerul-turismul-

Ministerul Turismul a îndreptat gafa făcută cu materialul video de promovare a României. A introdus și imagini din Brașov, după ce inițial orașul fusese exclus din clipul promoțional.


   Brașovul apare mai nou în noul clip de promovare al Ministerului Turismului. Instuția a îndreptat astfel o gafă făcută în luna ianuarie 2019.

Atunci a fost lansat primul video, dar surpriză: Brașovul, care este al doilea oraș turistic al țării nu se regăsea în imaginile de promovare. În primul clip se regăseau Alba Iulia, Sibiu, Târgu Jiu, Constanța, Timișoara și București. În noul clip Brașovul are dedicate 30 de secunde și se promovează Centrul Vechi, Biserica Neagră, Piața Sfatului, Castelul Bran și obiceiurile tradiționale

Potrivit tuturor rapoartelor Institutului Național de Statistică, Brașovul este pe locul al doilea la nivel național după București în ceea ce privește numărul de turiști.

Mai mult, Brașovul este lider național detașat în ceea ce privește turiștii străini care ajung în România.

Tot Brașovul are cel mai vizitat obiectiv turistic al României în ceea ce privește străinii, respectiv Castelul Bran. Trei dintre cele mai vizitate locuri în Brașov au adus anul trecut aproape 2 milioane de turiști.

...................................................................................................................................................

Ministerul Turismului a lansat clipul de promovare a României, cu mesajul „România, o destinație pentru 365 de zile de vacanță pe an”” „Te aștept în țara mea. Pentru mine, România rămâne numărul 1”, spune Ilie Năstase, în videoclip.

Obiectivul realizării clipului a fost de a promova destinaţia turistică România prin accentuarea avantajelor sale competitive. Clipul dorește să cuprinde imagini relevante pentru tot ce şi-ar putea propune să viziteze un turist prins în aventura descoperirii unei destinaţii noi.

„Sunt numeroase destinaţii turistice prezentate în clip! Nu am uitat niciun domeniu care ar putea atrage turiştii în România! Avem de la imagini cu monumente UNESCO, la obiective unice în lume, peisaje de vis şi chiar cadre care ilustrează perfect felul de a fi jovial al românului, pus pe distracţie! Acest proiect a fost un obiectiv pe care mi l-am propus încă de la primele zile ca ministru al Turismului. Clipul este doar începutul unei campanii de promovare integrate, care va pune România în prim-planul atenţiei tuturor”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.

Cu toate acestea, în primă fază, niște orașe importante turistice nu fuseseră incluse în clip: Brașovul, Oradea și Clujul.

Comentarii

Ultimă oră