Sari la conținut

Braşovul este mai puternic decât Sibiul, spune Iohannis

brasovul-este-mai-puternic-decat-sibiul-spune-iohannis

Viitoarele capitale regionale ale României nu vor fi alese doar pe criteriul economic, a declarat într-o conferinţă de presă, prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal, Klaus Iohannis, cel care conduce comisia partidului responsabilă de regionalizare.

În dubla sa calitate, Iohannis, primarul Sibiului, a spus că "Braşovul este mai puternic decât Sibiul şi va fi şi mai puternic economic, după ce va avea avantajul că acolo se vor întâlni principalele autostrăzi din România", însă nu va fi suficient ca să fie ales capitală regională.

"Braşovul este un centru economic foarte puternic şi acum. Prin confluenţa autostrăzilor, se va întări poziţia economică a Braşovului, dar discuţia pe capitală regională nu a fost pe putere economică, aici Braşovul ne depăşeşte oricând, fără niciun fel de discuţie, ci de oportunitate de capitală administrativă, care are oarecare legătură cu dezvoltarea economică, dar nu poate fi, dezvoltatea economică, singurul criteriu", a explicat Klaus Iohannis. Acesta a spus în repetate rânduri, că, grupul de lucru pe care-l coordonează în PNL privind regionalizarea, nu are deocamdată concluziile definitivate pe acest subiect.

Comentarii

Ultimă oră