Sari la conținut
brasovul-al-saselea-judet-in-topul-salariilor

Angajaţii din Bucureşti câştigă, în medie, peste 3.000 de lei net pe lună, cu aproape 30% mai mult decât nivelul salarial al unui angajat care primeşte salariul mediu pe economie, care era de 2.360 de lei net în luna mai a acestui an.

Potrivit informaţiilor de la Institutul Naţional de Statistică, la polul opus este situaţia angajaţilor din Teleorman, care au cele mai mici salarii din România, de numai 1.720 de lei net, la jumătate faţă de bucureşteni şi cu 27% sub media naţională.

În această ierarhie, judeţul Braşov ocupă locul al șaselea, cu un salariu mediu net de 2.333 lei pe lună, fiind devansat de capitala ţării şi de judeţele Cluj, Timiş, Sibiu și Ilfov.

Nivelul salarial pe judeţe ilustrează două tipologii de zone din România: unele dezvoltate, concentrate în jurul a 5-6 oraşe mari plus zonele limitrofe, unde majoritatea angajaţilor lucrează la privat şi câştigă peste nivelul salariului minim pe economie, şi unele slab dezvoltate, unde există foarte puţini angajaţi dintre care cei mai mulţi lucrează la stat sau pe salariul minim, spun consultanţii.

Comentarii

Ultimă oră