Braşovul se regăseşte în topul locurilor cu cele mai multe check-in-uri pe Facebook din România.
Acest lucru reiese din statisticile Facebook.
Prima poziţie în „top check-in” este ocupată de Bucureşti (2.627.570 total checkins). Braşovul se afla pe locul al doilea (1.116.801 checkins), iar oraşul Iaşi se situează pe pozitia a treia (839.226 total checkins).
Judeţul Brasov este prezent pe Facebook printr-un numar de 255.640 de utilizatori, reprezentând 2,95% din totalul utilizatorilor din Romania.
La nivel naţional există 8.8 milioane de conturi de utilizator de Facebook.
Din datele demografice oferite de Facebook, reiese că 51.05% dintre utilizatorii din judeţul Braşov sunt femei, iar 48.96% barbaţi.
Categoria de vârstă care accesează cel mai mult reţeaua de socializare Facebook este reprezentată de braşovenii cu vârsta cuprinsă între 25 şi 34 de ani (27.72%).
Iată şi celelalte categorii prezente pe Facebook: 13-17 ani (7.59%), 18-24 ani (19.14%), 35-44 ani (21.06%), 45-54 ani (12.1%), 55-64 ani (7.82%), 65+ ani (4.57%).
Cei mai mulţi utilizatori Facebook din judeţ se găsesc la Braşov, Făgăraş, Codlea, Zărneşti, Râşnov şi Săcele. Cele 6 oraşe reprezintă 83.84% din numarul total al utilizatorilor Facebook din Judeţul Braşov.
Sursa: Transilvania 365
Fii primul care posteaza un comentariu la articolul Braşovenilor le place să îşi arate locaţia.
Nume
Comentariu