Sari la conținut

BRAŞOV: Percheziţii pentru EVAZIUNE de 10 MILIOANE de lei

brasov-perchezitii-pentru-evaziune-de-10-milioane-de-lei

Polițiștii brașoveni au descins, în această dimineaţă, în 45 de locaţii din București și 8 județe din ţară, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. 27 de persoane urmează să fie duse la audieri. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, care coordonează ancheta, suspecţii sunt bănuiţi că nu au înregistrat venituri în actele contabile și nu au plătit impozitele aferente, dar şi că au funcţionat în alte sedii sociale decât cele declarate. Mai exact, din cercetări a reieșit că în perioada noiembrie 2012 – decembrie 2014, administratorul unei societăți comerciale din județul Brașov ar fi efectuat achiziții interne și intracomunitare de materiale, fără a le înregistra în evidențele contabile ale firmei sale. Astfel, societatea nu ar fi înregistrat venituri care proveneau din comercializarea mărfurilor. Prejudiciul la bugetul de stat depăşeşte suma de  10 milioane de lei. Suspecţii beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până când judecătorii vor pronunţa sentinţe definitive.

Comentarii

Ultimă oră