Sari la conținut

BRAŞOV: Au făcut sex pe bani, iar acum vor să dea cu sapa

brasov-au-facut-sex-pe-bani-iar-acum-vor-sa-dea-cu-sapa

Au practicat cea mai veche meserie din lume, iar acum vor să dea cu sapa. Este vorba despre câteva braşovence care au fost amendate de zeci de ori de poliţişti, n-au bani să plătească şi cer ajutor judecătorilor. Mai exact, vor să muncească în folosul comunităţii ca să scape de amenzi. În procesele verbale întocmite de poliţişti stă scris că fetele care au întreţinut relaţii sexuale contra cost au fost amendate. Sancţiuni au primit şi cele care au încercat, dar n-au avut succes. Multe dintre tinerele vizate n-au plătit amenzile. Mai mult, s-a cerut instanţelor să le fie înlocuite amenzile cu muncă în folosul comunităţii. Într-o singură zi, pe numele unei singure fete, Judecătoria Braşov a înregistrat nu mai puţin de 46 de astfel de solicitări. Asta dintr-un total de 118 cereri înregistrate pe numele aceleiaşi tinere. Tânăra cu 118 cereri de muncă în folosul comunităţii ocupă poziţia secundă într-un top 3 cu astfel de solicitări. O altă fată, care îmbrăţişează cea mai veche îndeletnicire din lume, are pe rolul instanţei un total de 150 de cereri de înlocuire a amenzilor pentru prostituţie cu muncă în folosul comunităţii. Poziţia cu numărul 3 în top este deţinută de o tânără cu 106 solicitări. Instanţa a analizat o parte din cereri, iar celelalte sunt, acum, pe masa judecătorilor.

Comentarii

Ultimă oră