Sari la conținut
bovindouri-cu-oglinzi-pe-interior

În vechea cetate a Brașovului, autoritățile controlau cu privirea bunul mers al treburilor din stradă. Casele înalte din intersecții aveau bovindouri cu ferestre orientate în mai multe direcții, iar de acolo puteau fi observate eventualele încălcări ale regulilor de circulație, accidentele sau incendiile, puteau fi văzuți oamenii aflați în nevoie sau chiar hoții. Intervenția era astfel eficientizată, dar discretă, iar comunitatea era protejată.

Ar fi de așteptat ca lumea noastră modernă, în care bovindourile au fost înlocuite de camere video, iar circulația este reglată de semafoare, regulile de funcționare ale unei comunități să fie, prin definiție, în favoarea acesteia. Iată că după mai bine de un sfert de secol de la Revoluție, suntem într-o situație paradoxală – interesul comunității este depășit, chiar cu ajutorul unor legi, de interesul sistemului feudal. Un sistem adesea abuziv și care a dat multe legi strâmbe, numai bune pentru protejat noii boieri. Baroni, cum li se mai spune.

Să mă explic. Un oraș, oricare ar fi acesta, nu doar Brașovul, este condus de un Consiliu Local și de un primar. Primarul este ales prin vot direct, într-unul sau mai multe scrutine, depinde de legiuitorii momentului, care încearcă, fiecare, să tragă spuza pe turta lui. (Vom vedea dacă anul acesta vom alege primarul dintr-un singur tur sau din două, “meciul” este încă in desfășurare, deși normele europene spun că nu poți modifica legile electorale cu un an înaintea alegerilor.)

Consilierii locali sunt aleși pe liste de partid. Legea aleșilor locali a cunoscut mai multe modificări în ultimii 12 ani, iar acum suntem în următoarea situație – orice partid își poate elimina membrii din Consiliul Local dacă organizația județeană a partidului le retrage sprijinul politic. Cu alte cuvinte, consilierii locali nu sunt în primul rând la dispoziția comunității, ci a structurii de partid. Dacă un consilier local votează o propunere a unui consilier din alt partid, riscă să fie dat afară din Consiliu după bunul plac al propriului partid. Chiar dacă propunerea este în folosul comunității. Sigur, legea prevede și pierderea demnității de ales prin incompatibilitate, condamnare penală etc, dar aceste prevederi sunt firești.

Dependența consilierilor locali sau județeni de structurile de partid întărește partidul și decizia politică în defavoarea exercitării funcției publice. Orice Consiliu Local este astfel influențat direct de ordinele de la partid și nu de nevoile sau dorințele cetățenilor.

De ce funcționăm astfel? Pentru că legile sunt făcute de oameni politici, iar aceștia au tot interesul să își mențină și chiar să își mărească puterea. Captivitatea și slăbiciunile consilierilor locali sau județeni cresc puterea șefilor de partid. Așa au apărut și s-au conservat feudalii, așa se explică longevitatea dinozaurilor a căror principală specializare este jocul politic în folos propriu.

Indiferent de modul de desfășurare a alegerilor locale din acest an, e limpede că sistemul nu poate fi îngenuncheat cu una, cu două. Justiția a făcut deja o parte din treaba pe care partidele însele ar fi trebuit să o facă. Restul se va face prin vot. Noul parlament din toamnă, curățat de feudali, va trebui să restabilească ordinea lucrurilor. Altfel, dictatura de partid va excede mereu serviciul onest în slujba cetățenilor. Cum ar fi dacă am ajunge în situația să închidem robinetele de apă rece  sau de apă caldă și căldură pentru a conserva poziția vreunui lider politic sau doar pentru a “pocni” vârtos în adversari? Sau cum ar fi dacă se va ajunge în punctul de a da like și share pe Facebook în funcție de comanda politică?

Sunt destule definiții ale politicii, dar toate aduc în prim-plan serviciul în slujba cetățenilor și un destin asumat de om public onest. Numai la noi pare să fie fără leac setea de putere a baronilor cu bovindouri tapetate pe interior cu oglinzi.

Comentarii

Ultimă oră