De mai bine de un an de zile, Gheorghe Botorog, celebrul protestatar din faţa prefecturii, stă în arest. Acum el a fost condamnat la doi ani şi trei luni de închisoare.

Acesta a fost arestat anul trecut în februarie fiind acuzat de ultraj contra bunelor moravuri. Supărat că i se confiscaseră plancartele şi megafonul, Gheorghe Botorog a aruncat cu fecale pe trotuarul din faţa prefecturii. A fost arestat şi a rămas în arest până acum.
Condamnat. De-a lungul timpului Gheorghe Botorog a fost amendat în nenumărate rânduri şi dus cu duba poliţiei. În cele din urmă a început şi un proces, anul trecut, pe vremea când era deja în arest. Magistraţii de la Judecătoria Braşov l-au condamnat la doi ani şi trei luni de închisoare cu executare. Botorog nu s-a lăsat şi a făcut apel. Tribunalul a menţinut însă sentinţa. Protestatarul mai are o singură cale de atac. „Dosarul este în recurs la Curtea de Apel. A fost fixat termen pentru data de 18 august", a declarat Daniel Cosma, purtător de cuvânt la Curtea de Apel Braşov, pentru Adevărul.
Din 2003. Protestele lui Botorog au început în 2003, în urma unui conflict cu, pe atunci, viceprimarul Braşovului George Scripcaru. Acesta dăduse dispoziţie să i se confişte vacile şi caprele pe care protestatarul le aducea la păscut prin parcul Trandafirilor sau chiar în Centrul Civic. Animalele au fost duse la adăpostul de animale fără stăpân iar Botorog a refuzat să le ia câteva zile mai târziu pentru că erau slăbite şi nemâncate. S-au urmat procedurile, vacile şi caprele au fost omorâte, tranşate, iar carnea a fost dusă la Azilul de Bătrâni şi la Grădina Zoologică.
7 ani de proteste. Nemulţumit de rezultatul deciziilor primăriei, Botorog s-a apucat să protesteze împotriva primarului Braşovului, George Scripcaru. Iniţial în faţa primăriei Braşov, apoi în faţa prefecturii. A trimis zeci de plângeri penale, i s-au făcut zeci de plângeri. Înarmat cu două pancarte şi un băţ pe care avea atârnate nişte oase, Botorog a fost o prezenţă nelipsită în centrul oraşului ani la rând, până în primăvara anului trecut. S-a urcat în copacii din faţa prefecturii, s-a urcat pe prefectură chiar, profitând de nişte schele amplasate în lateral pentru renovare, a aruncat cu rahat la intrare.
Ar putea reveni. Dacă Botorog va fi condamnat, el nu va mai sta mult timp închis. Practic, dacă se menţine decizia instanţei în urma recursului de la Curtea de Apel Braşov, protestatarul ar putea să se reîntoarcă în libertate peste un an de zile, întrucât a efectuat deja o parte din pedeapsă în arest.

Vankay, omul cu podul. Un alt protestatar celebru a fost Ladislau Vankay. Acesta era nemulţumit că primăria Braşov a construit o parte din podul de la Dârste şi din racordul cu ocolitoarea Braşovului pe un teren de-al său. Încercând să-şi obţină despăgubiri de la autorităţi nu a fost mulţumit de suma oferită şi a recurs la proteste din ce în ce mai inedite. Dacă iniţial s-a mulţumit cu pancarte şi cu înscrisuri cu vopsea pe stradă ("Proprietate privată"), a ajuns la mutat basculante cu nisip şi organizat grătare pe ocolitoarea Braşovului, declarând presei: "sunt pe terenul meu, mi-am chemat amicii la un grătar". Şi Vankay a dispărut din peisaj, ultima oară s-a auzit de el că ar fi plecat să lucreze pe vase de croazieră.