Sari la conținut

Bonurile fiscale de 312 lei din 11 ianuarie sunt câştigătoare

bonurile-fiscale-de-312-lei-din-11-ianuarie-sunt-castigatoare

La Loteria organizată de Ministerul Finanţelor Publice duminică, bonurile fiscale din 11 ianuarie, cu o valoare de 312 lei, au fost desemnate câştigătoare. Fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. Selecţia câştigătorilor se face în două etape, precizează Ministerul Finanţelor Publice. Astfel, duminică, 21 februarie, a fost organizată prima etapă de selecţie care va consta în extragerea din urne a bilelor care vor desemna ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare. După centralizarea cererilor de revendicare a premiilor, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câştigătoare. Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al C.N. Loteria Română (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile. Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile.

Comentarii

Ultimă oră