De câte ori nu ați avut o problemă de rezolvat la Primărie și nu ați știut încotro să vă îndreptați? De câte ori actele nu v-au fost de ajuns pentru că nu ați știut tot ce vă trebuie? Ați știut mereu de unde să cereți răspunsuri la sesizările pe care le-ați adresat administrației locale?
Primăria are un sistem electronic bine pus la punct de monitorizare a cererilor oamenilor. Dar nu toți brașovenii sunt familiarizați cu sistemele online. Penionarii, în marea lor majoritate, vin cu cererea în mână și vor să fie siguri că cineva se ocupă problema lor.
O soluție simplă și eficientă este înființarea Biroului Unic de Autorizare. Nu o inventăm noi, în orașele din vestul Europei aceste birouri funcționează de foarte mulți ani.
   Pe de altă parte, un astfel de Birou Unic de Autorizare ar regla funcționarea documentelor și în Primărie. Traseul documentelor ar fi clar, timpii de așteptare s-ar reduce și nu ar mai exista riscul ca o aprobare să expire până când vine alta, iar presiunea pe funcționari s-ar micșora. Și toată lumea ar fi mulțumită. Până la urmă, reducerea birocrației este o formă de respect față de oameni.