Sari la conținut

Bicicliștii sunt invitați să ia parte vineri la „Masa Critică”

biciclistii-sunt-invitati-sa-ia-parte-vineri-la-masa-critica

Vineri, 26 mai, începând cu ora 18:00, va avea loc a două ediție a Masei Critice din Brașov, eveniment destinat bicicliștilor de toate vârstele. Ca și la ediția precedentă, plecarea va fi din parcul Gheorghe Dima de lângă Colegiul Național Andrei Saguna.


   Traseul ce urmează să fie parcurs are 14 kilometri. Startul se va da așadar la ora 18.00 din parcul Gheorghe Dima (lângă Colegiul Andrei Șaguna). Apoi biciclișii vor pedala pe următorul traseu: str. George Bariţiu, str. Mureşenilor, B-dul Eroilor, B-dul 15 Noiembrie, Calea Bucureşti, B-dul Saturn, B-dul Alexandru Vlahuţă, B-dul Gării, str. Aurel Vlaicu, B-dul Griviţei, B-dul Mihail Kogălniceanu, Camera de Comerţ, str. Iuliu Maniu, Primărie.

Evenimentul constă într-o plimbare paşnică, pe biciclete, are un scop ecologist și este destinat tuturor persoanelor, indiferent de vârstă. Prin această manifestare, organizatorii doresc să atragă atenţia asupra faptului că există biciclişti în trafic, că trebuie şi ei respectaţi şi că este nevoie de dezvoltarea infrastructurii pentru biciclişti, mai ales că numărul lor creşte an de an.

„Pe această cale invităm toți brașovenii să ni se alăture, lăsându-și mașina acasă măcar pentru o zi și să aleagă bicicletă ca mijloc de transport, contribuind astfel la decongestionarea traficului, la reducerea poluării și la un organism propriu mai sănătos. Totodată, rugăm ceilalți participanți la trafic să aibă răbdare, să fie atenți la trafic și să fie înțelegători pe toată perioadă desfășurării evenimentului”, au precizat reprezentanții Asociației Brașovul Pedalează.


     Brașovenii sunt așteptați cu mic cu mare pe biciclete, la o plimbare de seară, la „Masa Critică”. Anunțați-vă rudele, prietenii, colegii și veniți pe biciclete pentru a umple orașul de bicicliști, pentru a da un exemplu pozitiv într-un oraș sufocat de mașini!

„Masa Critica” are loc de obicei (în funcție de vreme) în ultima zi de vineri a fiecarei luni. Asociația Brașovul Pedalează promovează mersul pe bicicletă ca mijloc alternativ de transport în orașe dar și ca mod de recreere și de petrecere a timpului liber.

Comentarii

Ultimă oră