Postul britanic BBC a anunţat, miercuri, că va renunţa la colaborarea cu starul show-ului "Top Gear", Jeremy Clarkson, care a fost suspendat pe 10 martie, ca urmare a unei dispute violente a acestuia cu un producător, informează Mediafax.
    Contractul lui Jeremy Clarkson cu BBC nu va fi reînnoit, a declarat directorul general al corporaţiei britanice de media, Tony Hall, conform bbc.com.
Hall a spus că nu a luat cu uşurinţă această decizie, precizând însă că "a fost depăşită o limită" şi acest lucru nu poate fi "trecut cu vederea". Potrivit materialului publicat pe bbc.com, radiodifuzorul public britanic are o serie de reguli stricte privind modul în care trebuie să se comporte angajaţii săi, iar agresivitatea verbală şi violenţa fizică nu este permisă pentru niciunul dintre membrii staff-ului său.
    În acelaşi material se mai spune că Jeremy Clarkson este unul dintre starurile BBC foarte apreciate de telespectatori, iar corporaţia chiar nu a dorit să renunţe la colaborarea cu acesta, însă Clarkson primise deja - înainte de altercaţia cu producătorul Oisin Tymon, care a dus la suspendarea sa - un avertisment final privind comportamentul său.
Potrivit bbc.com, este de aşteptat ca show-ul "Top Gear", unul dintre cele mai apreciate şi populare programe difuzate în Marea Britanie, la televiziunea BBC Two, să continue şi fără Jeremy Clarkson. Nu a fost încă stabilit dacă James May şi Richard Hammond, coprezentatori ai "Top Gear" alături de Jeremy Clarkson, vor continua să realizeze această emisiune. La fel ca şi în cazul lui Clarkson, contractele lui James May şi Richard Hammond cu BBC s-au încheiat şi trebuie renegociate. Între timp, unul dintre potenţialii înlocuitori ai lui Jeremy Clarkson, Chris Evans, a negat speculaţiile apărute în presa britanică în acest sens.
Pe de altă parte, potrivit bbc.com, este de aşteptat ca pentru Jeremy Clarkson să fie declanşat un adevărat război al ofertelor din partea altor televiziuni, având în vedere că acesta nu mai este sub un contract cu BBC, scrie romanialibera.ro.