Sari la conținut

Traian  Băsescu s-a întâlnit cu preşedintele Barack Obama în Biroul Oval de  la Casa Albă. Întâlnirea nu era pe agenda oficială a şefului de la Casa Albă, dar a durat circa 30 de minute.Tema principală de discuţie dintre cei doi preşedinţi a fost despre scutul american antirachetă care urmează să fie amplasat în România. După această întâlnire, preşedintele Băsescu a avut o discuţie tete-a-tete cu vicepreşedintele SUA, Joe Biden. Apoi, Băsescu a asistat la semnarea de către secretarul de Stat, Hillary Clinton, şi de către ministrul român al Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a acordulul privind găzduirea pe teritoriul României a componentelor terestre ale scutului american antirachetă. Hillary Clinton a apreciat că semnarea acordului reprezintă un pas esenţial în  contracarea ameninţărilor cu rachete balistice care reprezintă un risc  din ce în ce mai crescut.

"Iniţiativa va poziţiona România ca un actor central în viitoarea arhitectură antirachetă a NATO", a spus ea.

Băsescu se află într-o vizită de lucru în SUA, iar nu oficială.

Comentarii

Ultimă oră