La data de 20 aprilie 2018, inculpatul, aflat în stare de reţinere, va fi prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Brașov.
Din actele de urmărire penală a rezultat faptul că, în ziua de 19.04.2018, în jurul orei 17:30, în timp ce se afla în apropierea domiciliului său din com. Mândra, sat Toderiţa, jud. Braşov, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul i-a aplicat unui vecin mai multe lovituri în zona capului şi peste spate cu un patent, cu pumnii şi picioarele, după care, profitând de faptul că victima nu se mai putea împotrivi, a împins-o în şanţul de pe marginea drumului, a acoperit-o cu mai multe crengi şi i-a dat foc, provocându-i la scurt timp decesul.
Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare.
Fii primul care posteaza un comentariu la articolul Bărbat urmărit penal pentru omor calificat.
Nume
Comentariu