Sari la conținut

Au fost stabilite amenzile pentru iubitorii sporturilor de iarnă

au-fost-stabilite-amenzile-pentru-iubitorii-sporturilor-de-iarna

Primăria Brașov a propus un nou set de reguli pentru accesul și utilizarea domeniului schiabil din Poiană. Regulamentul nu avea însă prevăzute și sancțiuni, iar la propunerea Poliției Locale a fost stabilit și cuantumul amenzilor care ar urma să se aplice pentru cei care vor încălca prevederile.

Cele mai mari amenzi sunt cuprinse între 1.500 și 2.500 de lei și se aplică, de exemplu, pentru accesul pe pârtie a schiorilor însoțiți de animale de companie sau pentru folosirea snowmobile-lor pe pârtiile de schi, cu excepţia cazurilor în care acestea sunt folosite de personalul autorizat si pregătit al adminstratiei domeniului schiabil, a intervenţiilor echipei Salvamont sau a Jandarmeriei Montane.

Cu amenzi ceva mai mici, respectiv între 1.000 și 1.500 de lei vor fi sancționați iubitorii sporturilor de iarnă care intră pe pârtie, deși aceasta este marcată cu semnul „Pârtie închisă” sau cei care traversează gardurile de protecție cu schiuri, plăci de snowboard sau fără acestea.

Potrivit Biz Brașov, cu aceeași amendă se mai sancționează:

– traversarea liniei de urcare a teleschiului pe jos, cu ajutorul schiurilor sau plăcii de snowboard este interzisă. Aceasta se va face doar în locurile marcate special;

– folosirea în această zonă a pungilor de plastic, anvelope de autoturisme sau alte dispozitive improvizate pentru coborârea pârtiilor

– coborârea și folosirea pârtiilor și traseelor de schi pentru agrement utilizând sănii, speedfly, biciclete sau alte dispozitive folosite în practicarea altor sporturi decât achiul și snowboardingul .

– schiatul de tură nocturn pe alte pârtii decât cele stabilite prin prezentul regulament după orele 22,00.

Persoanele interesate de acest regulament pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind acest proiect de act normativ, către Serviciul Public Local Salvamont Braşov, Poiana Braşov, str. Poiana Doamnei nr. 20B, sau pe e-mail salvamont@brasovcity.ro. Propunerile pot fi transmise până în data de 7 noiembrie.

Comentarii

Ultimă oră