Sari la conținut

Atenţie braşoveni, de acum Poliţia umblă în civil! La magazin, pe stradă, în autobuz

atentie-brasoveni-de-acum-politia-umbla-in-civil-la-magazin-pe-strada-in-autobuz

Pe cei fără mască îi vor putea fotografia şi cetăţenii: 0800.800.165

1 din 5 poliţişti de la Ordine Publică va patrula în civil şi va putea amenda oamenii fără mască!


    Ieri s-a anunţat că regulile controalelor Covid se schimbă.


   Circa 20% dintre poliţişti vor patrula în civil, fără a purta uniforma, şi vor da amenzi în cazul persoanelor şi firmelor care nu respectă regulile sanitare de purtare a măştii şi distanţare socială.

Motivul controalelor în civil? Faptul că mulţi cetăţeni respectă regulile doar în prezenţa poliţiei, iar la plecarea forţelor de ordine îşi dau jos măştile sau se înghesuie în mijloace de transport ori în restaurante.

„În momentul în care s-a luat această decizie, s-a avut în vedere faptul că poliţiştii, când sunt în uniformă sau în patrulă, sunt mai uşor de reperat, iar când cineva îi vede, imediat îşi pun masca corespunzător sau respectă regulile când văd că este poliţia de faţă, iar ulterior, continuă să le încalce. Vorbim şi despre o corectare a comportamentului celor care obişnuiesc să nu respecte aceste reguli, ştiind că în orice moment, dacă vor fi în spaţiul public, s-ar putea să fie văzuţi de un astfel de echipaj. Zilnic ne confruntăm şi colegii mei în stradă cu astfel de atitudini ale cetăţenilor care, de multe ori, îi blamează tocmai pe poliţişti pentru că acceptă să impună aceste reguli. În continuare avem oameni care nu cred în acest virus”, a declarat Cosmin Andreica, liderul sindicatului poliţiştilor, Europol.


         O a doua măsură luată de guvern este înfiinţarea unei linii telefonice TelVerde (0800.800.165), la care cetăţenii pot reclama nerespectarea măsurilor sanitare. Aici vor putea fi trimise de către cetăţeni materiale foto/video necesare pentru aplicarea de amenzi ori deschiderea de cercetări ale poliţiei.

La „control clasic”, din ce în ce mai puţini braşoveni prinşi fără mască

În cursul zilei de luni, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov împreună cu jandarmi şi poliţişti locali, au continuat acţiunile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă. Controalele au avut loc pe raza întregului judeţ Braşov, în zone aglomerate, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Echipele mixte constituite au verificat 80 de societăţi comerciale şi persoane fizice autorizate, au legitimat peste 1.100 de persoane şi au verificat aproximativ 200 de autovehicule. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 64 sancţiuni contravenţionale: 57 fiind pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, 5 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 (ordine şi linişte publică) şi 2 pentru fapte de natură economică. Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate este de 6.700 lei, se arată în bilanţul de misiune transmis marţi.


     Faţă de zilele trecute (de vineri încoace, de când de la Guvern s-a anunţat o intensificarea a controalelor), când amenzile depăşeau 20.000 de lei/zi, iar numărul persoanelor sancţionate pentru că nu purtau mască depăşea 100/zi, se întrevede o mai bună conformare la regulile sanitare.

Comentarii

Ultimă oră