Înălţarea Domnului este o sărbătoare creştină anuală care comemorează înălţarea la cer a Mântuitorului, la 40 de zile după Înviere. Înălţarea Domnului cade totdeauna în joia săptămânii a şasea dupa Paşte, adică la 40 de zile după Înviere, reprezentând ziua când Isus S-a înălţat la cer. Este una dintre cele mai vechi sărbători creştine!

   Anul acesta, în 2017, Înălţarea Domnului este sărbătorită astazi, la 25 mai 2017.

    Sărbătoarea „Înălţării Domnului” face trimitere la înălţarea lui Hristos de pe Muntele Măslinilor, în faţa apostolilor. Potrivit Bibliei, îngerii le-au vorbit ucenicilor despre revenirea lui Hristos pe pământ. Este sărbătoarea în care Biserica face amintire în fiecare an de ultimul eveniment din viaţa pământeană a Mântuitorului. Prin înălţarea Sa la cer, se încheie activitatea Sa de răscumpărare a neamului omenesc din robia morţii şi a păcatului.

    La patruzeci de zile după Înviere, în timp ce îi binecuvânta pe ucenicii Săi, Hristos s-a înălţat la Cer, luându-şi locul de-a dreapta Tatălui. Se spune ca înainte de a se înălța Iisus le-a cerut apostolilor Săi să propovăduiască în continuare Evanghelia şi le-a spus că oamenii credincioşi vor fi neatinşi de otrava răutății, iar dacă va exista credință, vor exista și miracole, pentru că El va continua să îi vindece pe bolnavi, să îi aline pe cei nefericiți şi altele asemenea.

   La Biserică, Slujba de astăzi se caracterizează prin trmiteri repetate la Înviere şi la Pogorârea Sfântului Duh. Astfel, după Evanghelie se cântă Învierea lui Hristos.

    În primele secole de după Hristos, comunităţile creştine sărbătoreau Înălţarea Domnului odată cu Rusaliile, la 50 de zile după Paşte. Însă, din secolul al IV-lea, Înălţarea Domnului a fost sărbătorită la 40 de zile după Paşte, iar Rusalii (Înălţarea Sfântului Duh) - la 50 de zile.

  Tradiţia religioasă spune că, timp de 40 de zile după Paşte, credincioşii trebuie să se salute cu formula „Hristos a Înviat”, respectiv „Adevărat a Înviat”. În ziua de Înălţarea Domnului, însă salutul se schimbă : „Hristos S-a Înălţat!”, iar raspunsul trebuie sa fie: „Adevărat S-a Înălţat!”.

  În România, s-a hotărât ca Înălţarea Domnului să fie şi o zi dedicată eroilor români căzuţi de-a lungul veacurilor. Zilei Eroilor i s-a conferit prin lege statutul de „sărbătoare naţională” şi s-a stabilit să fie marcată în cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, Ziua Înălţării.

    Așa că în Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului a devenit și ziua de pomenire a eroilor neamului românesc.
La sărbătoarea ÎNĂLŢARII DOMNULUI, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.

  Slujbe de pomenire pt eroi, sunt oficiate după Sfânta Liturghie şi la cimitirele, troiţele şi monumentele dedicate cinstirii eroilor neamului.

    Programul manifestărilor Zilei Eroilor, adoptat prin Hotărâre de Guvern, include activităţi comemorative în ţară şi în străinătate, organizate de Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Afacerilor Externe.


   Tradiţia spune că la praznicul Înălţării Domnului este bine ca oamenii să fie bine dispuşi, să evite supărările şi să nu-şi facă necazuri unul altuia, pentru ca necazurile şi ghinioanele să se îndepărteze de gospodărie.

   În popor, sărbătoarea este cunoscută sub denumirea de Ispas, un cuvânt de provenienţă latină (Spasiteli), care în traducere înseamnă (Mântuitorul). Legenda spune că Ispas a fost un martor ocular la Înălţarea Domnului, alături de Apostoli. El era un om bun şi vesel şi de aceea, la praznicul Înălţării Domnului este bine ca oamenii să-i urmeze exemplul: să fie bine dispuşi, să evite supărările şi să nu-şi facă necazuri unul altuia.

  Totodată, sărbătoarea Înălţării este o zi de împăcare, de reconciliere cu rudele şi prietenii în comunitatea în care au domnit resentimentele. În familia care respectă aceste tradiţii va domina veselia, iar necazurile şi ghinioanele se vor îndepărta de gospodărie.

  Nu trebuie să ne certăm cu nimeni în ziua praznicului şi nu trebuie să încurajăm resentimentele. Dacă respectăm această datină, moştenită din moşi-strămoşi, duşmanii nu vor avea putere asupra noastră şi vom fi mai sănătoşi tot anul.

   La Înălţare, este ultima zi din an când se vopsesc ouă roşii, ca şi la Paşte şi se sfinţesc la biserică. Meniul tradiţional e unul ca la Paşti, cu miel şi pască. La sfârşitul slujbei, se împart săracilor pachete cu preparate specifice praznicului: ouă, pască, plăcinte, pâine, ceapă verde şi rachiu.

   În multe zone geografice din ţară se organizează Moşii de Ispas. În ziua praznicului se fac pomeniri la biserică pentru rudele decedate. Totodată, atât mormintele rudelor, cât şi mormintele părăsite din cimitirele oricărei comunităţi se împodobesc cu frunze de paltin, pentru ca cei răposaţi să se odihnească în pace.

  Se crede că cine moare de Ispas ajunge direct în Rai. Tradiţia spune şi că, în această zi, cerurile sunt deschise, iar sufletele morţilor, care au venit în ziua de Paşti la casele unde au trăit o viaţă întreagă, se înalţă din nou la cer. Alimentele date de pomană reprezintă merindele necesare pentru călătoria de întoarcere la ceruri.

    În tradiţia populară, gospodarii trebuie să împodobească ferestrele casei cu frunze de leuştean, o plantă cu rol protector împotriva pagubei şi a bolilor pe parcursul anului.

  Tot în această zi, se culeg florile, frunzele şi ramurile unor plante protectoare. Se crede că paltinul, nucul, alunul şi leuşteanul au puteri vindecătoare, dacă sunt culese în ziua marelui praznic.

    Există o superstiţie adânc înrădăcinată în memoria românilor: în ziua de Ispas nu este bine să dăm cu împrumut, orice ar fi, sare şi chibrituri. Nu se dau cu împrumut chibrituri (surse de foc), pentru că, tot anul, gospodarul care încalcă tradiţia va avea numai pagubă în casă, va fi hulit în comunitatea în care trăieşte şi toată familia sa va avea numai necazuri. Toate rudele vor avea inima rea ca focul. Aceeaşi interdicţie se referă la sare. Nu se dă sare din casă pentru că vacile din gospodăria respectivă nu vor avea lapte gras pentru smântână.

    De-a lungul timpului, sintagma „la Paştele Cailor” a păstrat un sens zeflemitor, semnificând o dată care, de fapt, nu există în calendar (a împlini până la Paştele Cailor, adică niciodată). În realitate, Paştele Cailor se sărbătoreşte în ziua de Înălţare a Domnului. O legendă spune că, atunci când Fecioara Maria îl năştea pe Isus, caii făceau mare gălăgie. Aceasta i-ar fi blestemat să fie animale mereu flamânde, cu excepţia unei singure zile pe an: Paştele cailor, joia din săptămâna a şasea după Paşti.

    De ÎNĂLŢAREA DOMNULUI, în unele zone ale țării, se leagă frunze de nuc peste brâu, pentru că se spune că Mântuitorul le-ar fi purtat în momentul Înălțării şi se bat cu leuştean ca să fie feriţi de rele şi de boli. În alte zone, fetele și feciorii se duc în pădure să culeagă frunze de alun cu care fac descântece de dragoste sau le folosesc drept plante tămăduitoare.

  Și mai există o trdiție, care pe la sate era respectată din străbuni! În ziua de Ispas nu trebuie să se lucreze pentru ca oamenii să nu fie pândiți de primejdii.

    Așadar astăzi este mare sărbătoare! Incercăm să nu ne ocupăm de treburi foarte grele! Și încercăm, oricât de greu ar părea, cu inima ușoară să credem că pe lume pot exista și miracole, atunci când avem nevoie de ele. Așa cum o minune a făcut Isus când s-a înălțat la cer. Realizăm că au trecut deja 40 de zile de la Paște! Nu uitați să vă adaptați salutul! „Hristos S-a Înălţat!”