Sari la conținut

AS SR Brașov, lider la toate capitolele în Liga a IV-a

as-sr-brasov-lider-la-toate-capitolele-in-liga-a-iva

AS SR Braşov domină la toate capitolele campionatul Ligii a 4-a Braşov.

După un tur de campionat echilibrat, în care bătălia pentru primul loc s-a dat între AS SR Braşov, Precizia Săcele şi Olimpic Zărneşti, lucrurile s-au schimbat radical în retur.

AS SR Braşov a câştigat la pas toate cele opt jocuri din retur, astfel că „stegarii” au reuşit un punctaj maxim: 24 de puncte.

În schimb, săcelenii au suferit două eşecuri, la Zărneşti şi la Cristian, iar Precizia se află la şase puncte de liderul campionatului.

Şi Olimpic Zărneşti a suferit două înfrângeri în retur, ambele în deplasare, cu AS SR Braşov şi Inter Tărlungeni, astfel că formația ocupă a treia poziție, la două puncte în spatele Preciziei şi la opt puncte de AS SR Braşov.

Pe lângă punctajul maxim în primele opt etape, AS SR Braşov are şi cel mai bun atac, dar şi cea mai bună defensivă. Potrivit Monitorul Expres, braşovenii au marcat în cele opt jocuri din retur 35 goluri şi au încasat doar unul.

Singurul capitol la care săcelenii se pot lăuda este un premiu individual. În clasamentul golgheterilor, Ion Coman conduce detașat cu 47 de goluri, în timp ce Alin Damian, de la AS SR Brașov, a reuşit să marcheze doar de şase ori în retur, astfel că a căzut pe locul trei în acest clasament cu cele 36 de goluri marcate în 23 de etape. Poziția secundă în acest top îi revine lui Mihai Feraru de la Inter Cristian, care are 37 de goluri înscrise.

Comentarii

Ultimă oră