Sari la conținut

Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Epifanie Norocel, a murit

arhiepiscopul-buzaului-si-vrancei-epifanie-norocel-a-murit

Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Înalt Preasfinţitul Epifanie Norocel, a încetat din viaţă, luni seară, la vârsta de 80 de ani, în timp ce se deplasa spre Mănăstirea Brazi, din oraşul vrâncean Panciu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform primelor informaţii, înaltului ierarh i s-a făcut rău în drum spre Panciu, în timp ce se deplasa la Mănăstirea Brazi.

Imediat, la faţa locului a fost chemată ambulanţa, prin intermediul Serviciului Unic de urgenţă 112, iar arhiepiscopul Epifanie Norocel a fost transportat la spitalul din Panciu, unde medicii au încercat resuscitarea acestuia, dar în zadar. Se pare că arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei avea, de mai multă vreme, o afecţiune cardiacă.

Născut la data de 14 decembrie 1932, în localitatea suceveană Mălini, Epifanie Norocel a fost în Mănăstirea Râşca, din judeţul Suceava, între 1948 şi 1950, fiind tuns în monahism la Mănăstirea Neamţ şi hirotonit ierodiacon în 1953.
A fost hirotonit ieromonah în 1967, hirotesit protosinghel în 1968, fiind apoi arhimandrit (1971), stareţ al Mănăstirii Neamţ (1 ianuarie 1971 - octombrie 1975).

La 16 octombrie 1975, este ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române episcop vicar al Arhiepiscopiei Tomosului şi Dunării de jos, cu titlul "Tomitanul", cu sediul în Constanţa, fiind înscăunat la 9 noiembrie 1975.

La 25 aprilie 1982 este ales Episcop al Buzăului, fiind instalat în 4 iulie 1982, unde a păstorit până la momentul decesului.

Comentarii

Ultimă oră