Sari la conținut

„Aproape de natură” reunește biciclişti de toate vârstele, în zona turistică Berivoi

aproape-de-natura-escapada-de-weekend-pentru-biciclisti-de-toate-varstele-in-zona-turistica-berivoi

„Aproape de natură”, competiţie aflată la a IlI-a ediţie, va avea loc în acest week-end (21-23 iulie 2017), în zona turistică Berivoi, în apropierea Mănăstirii „Sfântul Andrei”.

Evenimentul are ca scop promovarea sportului şi a activităţilor în aer liber, punând în acelaşi timp în valoare potenţialul zonei în ceea ce priveşte traseele de ciclism montan.

„Având în vedere că scopul principal al asociaţiei noastre este de reconectare a copiilor cu natura şi nu neapărat spiritul de competiţie, organizăm evenimentul într-un mod inedit. Spre deosebire de toate competiţiile de ciclism montan din ţară, vom avea doar două categorii: family (adulţi şi copii) şi open (adulţi 18-99 ani). Pe parcursul probei, vor exista puncte de control şi revitalizare, în care participanţii vor avea la dispoziţie apă, sucuri energizante, glucoză, fructe, etc. Asistenţa medicală pe perioada concursului va fi asigurată de 2 medici dotaţi cu truse de prim ajutor, la start şi în punctele de realimentare“, au explicat organizatorii evenimentului.

Program:

Vineri seara (21 iulie 2017):

-instalarea corturilor sau cazare la pensiunile din zona.
-campare la marginea pădurii sau lângă un râu de munte. Program de socializare liberă (fără tablete, smartphon-uri, laptop-uri etc.) În zonă nu există curent electric!
-cina în jurul focului

Sâmbătă (22 iulie 2017), ziua concursului:

-Înscriere participanţi la secțiunea family
-Şedinţa tehnică şi startul concursului (ora 10.00)
-Desfăşurarea probei de ciclism montan 10 km offroad (dificultate medie; 3 traversari peste râuri de munte; pădure; drum forestier; iarbă)
-Festivitatea de premiere , tombolă
-Închiderea concursului
-Ecologizarea zonei de concurs
-Ora 17.00: OPȚIONAL: Tura de ciclism montan (ptr. adulți) zona turisticĂ Berivoi --> Zona turistică Dejani (mănăstire) și retur, ~ 23 Km în pluton. (~ 3 ore) .
-Foc de tabără, masă festivă (tocaniță la ceaun).

Duminică (23 iulie 2017):

-Înscriere participanţi la secțiunea open (Fox hunt)
-Şedinţa tehnică şi startul concursului (ora 10.00)
-Desfăşurarea probei de ciclism montan ~25 km (urcare până la aproximativ 1000 m altitudine; drum forestier; coborâre offroad; asfalt 5 km; drum de țară )
-Festivitatea de premiere
-Închiderea concursului
-Scurtă drumeție prin pădure și pe cursul râului Berivoi (copii și adulți)

Contribuție :


50 ron de familie
25 ron single (adult)

Comentarii

Ultimă oră