Secția de scrimă a Clubului Sportiv Municipal (CSM) Corona Brașov va avea un nou antrenor de sabie, în persoana lui Marius Gălățanu, antrenor de lot olimpic, cu un bogat palmares și rezultate de valoare.

Marius Gălățanu va debuta în activitate începând cu luna august 2021 și va antrena grupele de copii, cadeți și juniori la arma sabie, în cadrul secției de scrimă Corona Brașov.

Antrenor de valoare, Marius Gălățanu a reușit, prin sportivii pregătiți de el, obținerea a numeroase medalii la campionatele europene și mondiale de cadeți, juniori și tineret. În 2018, sportivul său, Andrei Pastin a câștigat medalia de aur la Campionatul Mondial de cadeți și Juniori de la Verona, în 2018.

Născut și crescut în Brașov, Marius a debutat ca sportiv la Clubul Sportiv Tractorul Brașov, iar apoi, în paralel cu urmarea Facultății de Educație Fizică și Sport de la Iași, a devenit antrenor secund la Centrul Olimpic de Cadeți și Juniori - sabie feminin și masculin de la Iași și antrenor la CSM Iași. Ulterior, a ajuns antrenor la Centrul Olimpic de Cadeți si Juniori - sabie masculin de la Brașov, precum și antrenor la CSM Brașov. 2018 este anul în care a început munca de antrenor în Germania, la CTG Koblentz.

În 2020, Marius s-a întors în țară și, de atunci, alături de un alt brașovean, campionul olimpic Rareș Dumitrescu, antrenează lotul olimpic al României.

„Îmi doresc să reînnod tradiția scrimei de mare performanță la Brașov. Școala CS Tractorul a dat României o pleiadă de sportivi și antrenori de mare calibru și îmi doresc ca acest palmares, acum, al Coronei Brașov, să fie îmbogățit cu noi și noi reușite la cel mai înalt nivel”, declară Marius Gălățanu, noul antrenor principal - arma sabie, de la secția de scrimă Corona Brașov.

Gălățanu va fi secondat de brașoveanca Diana-Elena Crețu, campioană națională de juniori în 2015 și fostă componentă a lotului din Centrul Olimpic de Cadeți și Juniori sabie feminin.

„O cunosc de când îmi era elevă, de când o pregăteam ca sportivă, și am apreciat la ea, întotdeauna, perseverența și seriozitatea de care a dat dovadă. Diana Crețu are abilitatea de a lucra intens cu sportivii, în timp ce păstrează o atmosferă plăcută și relaxată, foarte importantă în cadrul grupelor de vârstă de categorie mică”, afirmă Gălățanu.

Clubul Sportiv Municipal Corona transmite mesajul de bun-venit noului tandem tehnic și speră ca spiritul de echipă să contribuie la creșterea coeziunii în cadrul secției de scrimă și la performanțe cât mai strălucitoare pentru sportivii Brașovului.

De asemenea, CSM Corona Brașov le mulțumește antrenorilor Lucian Goicea și Sorin Mladin pentru întreaga activitate și le urează mult succes pe mai departe!


Performanțele antrenorului Marius-Adrian Gălățanu

 

Loc 1 Clasamentul Național de juniori Sabie feminin 2020 Germania - Laura Ziob

Campionat Mondial de cadeți și Juniori Verona 2018 - loc 1 - Pastin Andrei
Campionat Mondial de cadeți și Juniori Verona 2018 loc 7 Ailinca Rareș
Campionatul European Cadeți și juniori Sochi 2018 - loc 3 România
Campionatul European Cadeți și juniori Sochi 2018 - loc 6 Cadeți - Andrei Pastin
Campionatul European Cadeți și juniori Sochi 2018 - loc 7 Juniori- Dragomir George
Circuitul European de Cadeți Moedling - Loc 3 - Ailinca Rareș
Cupa Mondială Juniori Sochi 2017 - loc 7- Dragomir George
Circuitul European de Cadeți Sofia 2017 - Loc 1- Echipa Națională
Circuitul European de Cadeți Godollo 2017 - Loc 1- Andrei Pastin
Campionatul European de Cadeți și Juniori Sofia 2017 - Loc 3- Echipa Națională
Circuitul European de Cadeți Eislingen 2016 - Loc 5 - Stănescu Răzvan
Circuitul European de Cadeți Eislingen 2016 - Loc 1 Echipa Națională
Circuitul European de Cadeți Godollo 2016 - loc 1 - Stănescu Răzvan
Campionatul European de cadeți și juniori 2015 Novi Sad - Loc 7 - Dragomir George
Jocurile Olimpice de Tineret Singapore 2010 - loc 8 - Sârbu Dragoș
Campionatul European de cadeți și Juniori 2010 - loc 6 - Sârbu Dragoș
Campionatul Mondial de Cadeți și Juniori 2010 - Loc 6 - Sârbu Dragoș