Sari la conținut

Angajaţii de la 6 firme braşovene păcăliţi cu impozite şi contribuţii la sănătate

angajatii-de-la-6-firme-brasovene-pacaliti-cu-impozite-si-contributii-la-sanatate-

Angajaţii de la 6 firme braşovene au fost convinşi că plătesc impozite şi contribuţii la sănătate lunar, dar la bugetul statului n-a ajuns la timp, niciun leu. Este vorba despre un prejudiciu care depăşeşte un milion de lei. Administratorii celor 6 firme s-au ales cu dosare penale şi vor răspunde acum, în faţa legii. Potrivit cercetărilor efectuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor din Braşov, s-a început urmărirea penală în 6 dosare în care suspecții sunt cercetați în stare de libertate. Potrivit acuzării, administratorii societăților comerciale vizate sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de stopaj la sursă. Asta întrucât, în perioada 2010-2013, suspecţii au reținut de la angajaţi, dar nu au virat în termen de 30 de zile de la scadență, impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă. Astfel, bugetul statului a fost prejudiciat cu peste un milion de lei. Suspecţii nu au fost de găsit pentru a-şi exprima punctele de vedere, dar prezumţia de nevinovăţie fiinţează până când instanţa va pronunţa sentinţe definitive.  Verdictul instanţei va stabili cine are dreptate şi în dosarul penal în care o femeie din Săcele este acuzată că a falsificat, cu tot cu semnături, o adeverinţă de salariu eliberată pe numele unui bărbat care intenţiona să contracteze două credite de nevoi personale. A şi reuşit spun poliţiştii, şi a obţinut suma de 11 mii de lei. Femeia care a falsificat actul necesar  este cercetată pentru comiterea infracțiunilor de înşelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Comentarii

Ultimă oră