Sari la conținut

Braşovenii au fost chemaţi la urne pentru a-şi alege preşedintele. Ca de obicei, scrutinul a fost presărat cu momente penale.

Peste 58% din persoanele cu drept de vot şi-au exprimat opţiunea electorală. Puţin peste 300 de mii de braşoveni au fost la urne însă voturile a peste 4.500 dintre ei nu au fost luate în calcul. Un număr foarte mare comparative cu alte alegeri. Tot ridicat este şi numărul de voturi din secţiile speciale, peste 20 de mii.

Procente, procente. Peste 516.000 de persoane au fost înscrise pe listele electorale. Aproximativ 300.000 dintre alegători s-au prezentat la vot, adică 58.09 %. Numărul total al celor care s-au prezentat la urne, înscrisi în tabelele electorale depăşete 22.000. În judeţul Braşov au folosit urna specială 988. Din totalul voturilor exprimate au fost validate 295.000, 4617 fiind declarate nule. Traian Basescu a obţinut 162. 904 de voturi, adică  55.13% iar Mircea Geoană 132.570 de voturi, ceea ce înseamnă 44.86% din voturile braşovenilor. Centralizarea datelor în judeţul Braşov s-a încheiat la ora 4 dimineaţa.

Cinci dosare penale. Alegerile prezidenţiale au adus, după cum era de aşteptat, un mare număr de sesizări privind neregulile în cadrul procesului de votare. Poliţiştii braşoveni au primit aproape 200 de sesizări la numărul unic de urgenţă 112 şi au întocmit cinci dosare penale. „Doresc să subliniez numărul mare de sesizări primite de la partidele politice 72, subliniez 72, numai ieri, deci un volum de muncă impresionabil aş spune eu”, a declarat comisarul şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov. Atât sesizările făcute de politicieni cât şi cele venite prin numărul unic de urgenţă 112 , aproape 200 la număr, au fost în principal legate de mita electorală. „Deocamdată activităţile noastre s-au concretizat prin 5 dosare penale înregistrate la parchet şi două contravenţii la legea 370. Este vorba de 2 două societăţi comerciale care au fost sancţionate cu câte 1500 de lei pentru că au comercializat produse alcoolice în interiorul perimetrului celor 500 de metri de la secţia de votare”, a mai adăugat Liviu Naghi. Totodată poliţiştii au controlat în ziua alegerilor prezidenţiale aproape 500 de autovehicule şi au legitimat 750 de persoane în urma celor 15 filtre auto organizate pe drumurile din judeţ. Acţiuni de tursim electoral nu au fost depistate însă.

Comentarii

Ultimă oră