Sari la conținut

Al 17-lea teren de sport din cartiere, cel de pe Dobrogeanu Gherea, finalizat

al-17lea-teren-de-sport-din-cartiere-cel-de-pe-dobrogeanu-gherea-finalizat

La finalul săptămânii trecute au fost terminate lucrările de amenajare a celui de-al 17-lea teren de sport din cartiere, situat pe strada Constantin Dobrogeanu Gherea.


    Amenajarea acestui teren face parte dintr-un program mai amplu al municipalității, ce presupune amenajarea a 21 de terenuri de sport, lucrările, în valoare de 1,1 milioane de lei, fiind finanţate de la bugetul local.


   Pe lângă această sumă, din aceeaşi sursă de finanţare, municipalitatea braşoveană a alocat 500.000 de lei pentru amplasare de garduri de protecţie la 9 dintre terenuri.


   Amenajarea terenurilor de sport constă în montarea unor suprafeţe de joc din gazon artificial, care să respecte standardele de certificare FIFA, în cazul celor de fotbal, şi FIBA (Federaţia Internaţională de Baschet), în cazul celor multisport. Pentru terenurile existente, gazonul artificial va acoperi suprafeţele de beton sau asfalt pe care se juca până acum.

Conform Primăriei Braşov, până acum au fost finalizate lucrările de amenajare a 8 terenuri de fotbal noi, respectiv Dârste (Calea Bucureşti - Lacurilor), Pasaj Fartec , Alee Sânzienelor (mini fotbal), a două terenuri pe str. Ionel Teodoreanu - str. 13 Decembrie (fotbal şi minifotbal), a două terenuri în Timiş-Triaj (unul de fotbal şi unul de minifotbal, pe care se poate juca şi tenis cu piciorul), a celui de pe str. C.D. Gherea. Alte cinci au fost modernizate, respective cele de la Pasajul Independenţei, str. Codrul Cosminului, str. Pavilioane CFR 100, STR. G-ral Mociulschi şi str. Galaxiei.

    În următoarele zile, vor demara lucrările şi la modernizarea terenului de fotbal de pe Aleea Muşeţelului.

De asemenea, lucrările la 3 terenuri multisport au fost finalizate (amenajare teren nou multisport pe str. Gării nr. 17, modernizare la terenurile de pe str. Codrul Cosminului şi str. Crinului - Cosmos), iar la alte 4 sunt în curs de desfăşurare, cu dată de finalizare în maxim două săptămâni: Aleea Muşeţelului, str. Petru Rareş, str. Pârâului, str. Lânii 50.


  La cele 21 programate de municipalitate se adaugă, în urma solicitărilor cetăţenilor din zonă, amenajarea unui nou teren nou de fotbal, situat lângă Autogara 3, unde, în următoarele săptămâni, vor începe lucrările de infrastructură.

Vor urma alte investiţii


    Primarul Braşovului, George Scripcaru, a anunţat că infrastructura sportivă va fi dezvoltată şi în anii următori. „Vom continua investiţiile în aceste facilităţi pentru sport, fie că vorbim de terenuri de fotbal, baschet, aparate de fitness sau spaţii de workout, pentru că atât copiii, cât şi adulţii trebuie să poată face cât mai multă mişcare, mai ales că restricţiile din timpul pandemiei ne-au făcut să conştientizăm mult mai bine că avem nevoie de sport în aer liber”, a anunţat edilul.

Comentarii

Ultimă oră