Sari la conținut

Aglomeraţie în vămile şi pe aeroporturile din ţară

aglomeratie-in-vamile-si-pe-aeroporturile-din-tara

Odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă, a început şi aglomerarea traficului rutier în vămi, dar şi în aeroporturi. Românii din străinătate, şi nu doar ei, vin în ţară pentru a petrece Crăciunul şi Revelionul, iar alţii se îndreaptă spre destinaţii peste hotare, pentru vacanţa de iarnă. În aceste condiţii, Poliţia de Frontieră oferă recomandări celor care doresc să intre sau să iasă din ţară, în această perioadă, scrie alba24.ro.

Valori de trafic de cinci ori mai ridicate decât într-o zi normală se înregistrează în această perioadă, în special la vămile din vestul ţării. Asta înseamnă nervi pentru şoferi, cozi interminabile şi blocaje. În ultimele 24 de ore, peste două sute de mii de persoane au tranzitat punctele de trecere a frontierei. Numai prin punctul de frontieră din Arad s-au întors acasă de sărbători 25 de mii de oameni.

Polițiștii au luat toate măsurile pentru a reduce timpul de așteptare. La Nădlac 2, de exemplu, punctul de pe autostrada A1 se stătea mai mult de 30 de minute la coadă. Lucrătorii vamali și-au suplimentat numărul și au fost de asemenea deschise benzi suplimentare de circulație.

La fel de aglomerate sunt și aeroporturile, tranzitate de peste 30.000 de oameni în ultimele 24 de ore. În toată țara, peste de trei mii de oameni ai legii sunt la frontiere, iar poliția română recomandă folosirea tuturor punctelor de trecere, nu doar a celor care sunt mai populare, tocmai pentru a se evita blocajele.

Comentarii

Ultimă oră