Sari la conținut

Adrian Severin a fost trimis în judecată de procurorii DNA

adrian-severin-a-fost-trimis-in-judecata-de-procurorii-dna

Europarlamentarul Adrian Severin a fost trimis în judecată de procurorii DNA, care îl acuză de luare de mită şi trafic de influenţă, după ce ar fi acceptat să primească 100.000 de euro pentru a depune amendamente în comisiile de specialitate ale PE, în sprijinul intereselor unor presupuse firme, scrie Mediafax. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie arată, în actul de sesizare a instanţei, că în perioada decembrie 2010 - martie 2011, europarlamentarul Adrian Severin a acceptat promisiunea a două persoane de a-i plăti 100.000 de euro anual, în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European. De asemenea, în schimbul banilor, Severin a acceptat să voteze împotriva unor amendamente ce nu corespundeau intereselor societăţii comerciale pe care cele două persoane pretindeau că o susţin, acestea fiind în realitate reporteri de la "Sunday Times". La cei 100.000 de euro se adăuga şi suma de 4.000 de euro pe zi, pentru orice acte care ar fi fost efectuate de Severin în legislativul european, în legătură cu depunerea de amendamente. Dosarul va fi judecat de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Europarlamentarul Adrian Severin a fost în 6 august la DNA pentru a-i fi prezentat materialul de urmărire penală. Reporterii ziarului britanic "Sunday Times", le-au propus mai multor deputaţi - un român, un sloven şi un austriac - să le plătească 100.000 de euro în schimbul unor amendamente a căror adoptare ar putea-o obţine. În 20 martie 2011, Parlamentul European a anunţat deschiderea unei anchete privind acuzaţiile de corupţie aduse de publicaţia britanică "The Sunday Times" împotriva celor trei eurodeputaţi.

Comentarii

Ultimă oră