Sari la conținut

A treia joi din noiembrie - Ziua Naţională fără Tutun

a-treia-joi-din-noiembrie-ziua-nationala-fara-tutun

Ziua Naţională fără Tutun este marcată, în fiecare an, în a treia joi din luna noiembrie, printr-o iniţiativă menită a atrage atenţia asupra impactului pe care îl are fumatul asupra sănătăţii oamenilor.

Agenţia Naţională Antidrog, prin intermediul Centrelor de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog județene, foloseşte acest prilej pentru a derula activităţi de informare, sensibilizare şi conştientizare în mediul şcolar, familial şi în comunitate, cu privire la riscurile consumului de tutun şi de formare de abilităţi de viaţă sănătoasă.

   În România, se fumează zilnic peste 5 milioane de pachete de ţigări, iar aproximativ 85% dintre pacienţii cu cancer bronho-pulmonar sunt fumători. Totodată, studiile au arătat că 89% dintre fumătorii din ţara noastră şi-ar dori să reducă numărul ţigărilor sau să renunţe complet la fumat. Însă de la intenție la punere concretă în practică...e cale lungă.

Și în 2017 se vor implementa, la nivelul naţional, activităţi de sensibilizare şi informare a populaţiei cu privire la efectele asociate fumatului.

În acest an, mesajul promovat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, are o temă prin care sunt subliniate riscurile de sănătate asociate consumului de tutun: „Tutunul, o amenințare globală în calea dezvoltării”.

   Campania din acest an se axează pe amenințările industriei tutunului în calea dezvoltării tuturor țărilor, incluzând sănătatea și bunăstarea economică a propriilor cetățeni.

În fiecare an, industria tutunului alocă zeci de milioane de euro pentru comercializarea eficientă a produselor sale făcând apel la un cât mai mare număr de mijloace şi încercând să îi fidelizeze in special pe tineri. Singura modalitate socială de contra-atac o reprezintă apeluri la acţiune şi campanii de promovare a unui stil de viață sănătos și fără tutun, campanii susținute de toate instituțiile statului.


    Conform rezultatelor studiilor în domeniu, au reieşit următoarele date privind fumatul:

• La nivel global, consumul de tutun ucide anual aproape 6 milioane de oameni, din care 600 de mii sunt nefumători, expuşi fumatului pasiv. Estimarea este că, până în 2030, consumul de tutun va determina direct sau indirect mai mult de 8 milioane de decese în fiecare an, iar mai mult de 80% dintre acestea vor fi înregistrate în ţările slab dezvoltate.

• Prevalenţa fumătorilor în România este de 27% (un procent peste media UE).

• Pentru jumătate din fumători cu vârsta peste 45 de ani sunt înregistrate decese din cauza diferitelor boli induse sau accelerate de fumat.

• Deși consumul de tutun în rândul adolescenților din România s-a înscris pe o linie descendentă începând din 2003, în 2015 este peste mediile europene.Totodată, se observă valori mai mari ale consumului de tutun în rândul băieţilor, comparativ cu cele înregistrate în rândul fetelor, însă pentru ambele sexe, adolescenţii din România se situează peste valorile medii europene.

• Bolile care determină cea mai mare mortalitate în România sunt exact acele boli pentru care fumatul este factor cauzal sau de risc: bolile cardiovasculare, cancerul (în special cel pulmonar, în creştere la sexul feminin) şi bolile respiratorii obstructive cronice.

Ziua Naţională fără tutun, atrage atenţia şi asupra efectelor dăunătoare în planul sănătăţii ale fumatului secundar, în special asupra copiilor care cresc în familii în care cel puțin un membru este fumător. Fără voia lor, aceşti copii sunt expuşi aerului viciat de fumul de tutun şi în plus, există un risc crescut de a deveni ei înşişi fumători. De aceea, exemplul personal al părinţilor de nefumători este cel mai bun mijloc pentru a îşi convinge copiii să nu fumeze.

Efectele negative ale fumatului nu se limitează la fumător, ele răsfrângându-se dramatic şi asupra celor aflaţi în proximitatea sa - mari sau mici.

Fumatul pasiv este tot mai frecvent recunoscut ca factor de risc şi ca o ameninţare la adresa sănătăţii publice. Numeroase studii arată că fumatul pasiv este o cauză a bolilor cardiace şi a cancerului pulmonar la adulţii expuşi.

În Europa, bolile legate de fumat fac anual 650.000 victime; dintre acestea, anual 80.000 de decese sunt urmare a fumatului pasiv.

Concret, în realitate, în pofida numeroaselor campanii, românii renunţă greu la fumat, deși mărturisesc că ar vrea.

În Bucureşti şi vestul ţării se cheltuiesc cei mai mulţi bani pentru tutun, iar în Moldova şi Oltenia - cel mai puţini, arată datele oficiale publicate de Institutul National de Statistica.

Mai mult, medicii avertizeaza ca persoanele care fumează în primele 30 de minute după trezire sunt cu 79% mai predispuse să dezvolte cancer pulmonar decat cele care amână fumarea primei țigări cel puțin cu o oră de la momentul trezirii.

Astăzi este ziua Națională fără tutun - o zi în care (teoretic) ar trebui să uităm de țigări mai ales dacă ne gândim că fumătorii îşi consumă între 5% şi 10% din bugetul lunar pentru a cumpăra ţigări. Și mai ales că medicii au mai atras atenţia asupra faptului că sute de mii de oameni sunt expuşi afecţiunilor respiratorii prin expunerea la fumatul pasiv. Să încercăm să facem ceva să reducem numărul de tigări fumate ... sau să renunțăm complet la ele.

Comentarii

Ultimă oră